Eveniment

Destinații de vis, oferte tentante și idei pentru o escapadă perfectă în minivacanța de 1 Mai

Marian Stoica

Minivacanța de 1 Mai oferă o ocazie ideală pentru explorare și relaxare. Indiferent de preferințe dacă iți dorești să te bucuri de munte, de plajă, de deltă, să explorezi sau să te relaxezi în mijlocul naturii, există opțiuni pentru toate gusturile și bugetele.

Tarifele hoteliere din acest sezon în minivacanța de 1 mai vor fi cu 5%-10% mai mari față de anul trecut. Astfel, tariful mediu de pers./sejur pe litoral a crescut de la 1060  la 1175 lei, pentru 4 nopți de cazare,  în timp ce pentru zona de munte balneo tariful mediu a crescut de la 1400 lei la 1550 lei, pentru 3 nopți, în condițiile în care durata medie a sejurului la nivel național a rămas constantă, la 3,4 nopți de

Cei care își vor face rezervări în minivacața de 1 mai vor beneficia în continuare de reducerile de înscrieri timpurii, până la sfârșitul lunii aprilie, cuprinse între 10 și 15%. În acest fel costurile sejururilor estivale din acest an pot fi contractate din timp la prețuri similare sau chiar mai mici decât cele de anul trecut.

Pentru Delta Dunării, Sulina, Crișan și Sfântu Gheorghe sunt printre cele mai solicitate destinații în minivacanța de 1 Mai. Turiștii români au ales în proporție de peste 65% unități clasificate de  4 si 5 stele, cu servicii suplimentare, acces la facilitățile cu ape termale, muzică live, acces wellness – spa și programe de divertisment  pentru cei mici.

Minivacanță de vis de 1 mai

Tarifele sunt diferențiate în funcție de serviciile oferite și facilități. Pentru litoral, la un hotel modern de 3* tariful începe de la  230 de lei/persoană/sejur de 3 nopți, fără servicii de masă și cu 12% reducere până la finalul lunii aprilie, si poate ajunge la 2487 lei/persoană/sejur 3 nopți pentru un penthouse clasificat la 4*. cu 4 dormitoare și vedere la mare, în Mamaia Nord.

Minivacanța de 1 Mai: Pentru Delta Dunării prețurile pornesc de la 353 lei/persoană sejur 3 nopți fără servicii de masă, dar cu facilități pentru barbeque și pescuit recreativ, pentru o vilă de 3* din Sulina și ajung până la 1728 lei/persoană, tot pentru 3 nopți de cazare, cu demipensiune și un prânz cu barbeque, pentru un resort de 4* din Sfântu Gheorghe. În plus, berea este din partea casei.

Pentru zona de munte, tarifele sunt cuprinse între 386 lei/persoană/sejur 3 nopți cu mic dejun, pentru un hotel de 3* din Predeal și pot ajunge la 1411 lei/persoană/3 nopți cu mic dejun și acces la facilitățile wellness-spa, pentru un hotel de 4* din Poiana Brașov.

Tarife în minivacanța de 1 Mai

Pentru stațiunile balneo, tarifele pleacă de la 402 lei/persoană/sejur de 3 nopți, cu mic dejun inclus și acces la centru wellness și terenurile de sport, la un hotel de 3* din Călimănești Căciulata și pot ajunge la 1723 lei/persoană/sejur 3 nopți, cu demipensiune și băuturi alcoolice, acces la aquapark și piscinele hotelului. În plus, turiștii au la dispoziție un modern centru wellness-spa care include și centrul  de sănătate.

Minivacanța 1 Mai: Pentru Riviera Românească vor fi deschise în jur de 140 de unități de cazare dar și restaurante, autoserviri și baruri, marcând astfel deschiderea sezonului estival, care tradițional începe pe 1 mai, în fiecare an.

Pe lângă deja consacratele festivaluri, „Sunwaves”, care se va desfășura în perioada 01-05 mai în Mamaia Nord și „Festival du Bonheur” deschis între 30.04-05.05 tot în Mamaia Nord, cluburile de la malul mării vor organiza concerte și spectacole ale celor mai cunoscuti DJ, printre aceștia numărându-se Charmeine din Ucraina și Mahmut Orhan din Turcia.

În perioada 1-3 mai, pe scena din Piațeta Cazino Mamaia va avea loc spectacolul „I Grandi Campioni dela Musica” cu participarea unor nume sonore precum:  Vunk, Lidia Buble, 3 Sud Est, DJ Party. – Minivacanța de 1 Mai

„1 mai reprezintă, dintotdeauna, startul  sezonului estival. Acum vom vedea plusul adus de investițiile din ultimul an, atât în domeniul privat, hoteluri, restaurante, piscine, centre spa, servicii de agrement, cât și în domeniul public: Craiova e legată de o șosea de mare viteză continuă până la Eforie, avem plaje noi în Jupiter și Cap Aurora și ne pregătim să vedem toate acestea într-un nou infotrip pe Riviera Românească care va avea loc în jur de 1 iunie”, declară Adrian Voican, președinte BIBI Group4Travel.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !