Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, consideră că renunţarea la purtarea măştii de protecţie este fezabilă de la 1 august, însă numai în anumite condiții.
Ioana Mihailă, a declarat Mihăilă miercuri seara, la TVR1 că renunţarea la purtarea măştii de protecţie este fezabilă de la 1 august, dar în spaţii deschise şi neaglomerate, relatează Agerpres.
„Depinde unde renunţăm la mască. Încurajez şi eu renunţarea la mască în anumite condiţii, în afara spaţiilor închise, în locurile care nu sunt aglomerate şi pentru aceste zone termenul de 1 august cred că este unul fezabil”, a declarat Mihăilă miercuri seara.
Ministrul a precizat că a discutat cu premierul Florin Cîţu ca persoanelor care sunt vaccinate să înceapă să le fie permisă mai multă libertate şi să revină cât mai repede la viaţa de dinainte de pandemie, iar de la 1 iunie să se poată sta fără mască în birouri, dacă toţi angajaţii din acel loc sunt vaccinaţi.
Ea şi-a exprimat dorinţa ca, odată cu implicarea medicilor de familie, numărul celor vaccinaţi împotriva noului coronavirus să treacă de 100.000 de persoane pe zi.
De asemenea, Ioana Mihăilă a anunţat că ordinul privind testarea pentru COVID-19 în farmacii ar putea fi publicat săptămâna aceasta, astfel ca, de săptămâna viitoare, în funcţie de cât de repede vor fi livrate testele necesare, această procedură să poată fi demarată efectiv.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!