Eveniment

Ministrul Muncii a anunțat când vor primi românii pensiile recalculate

Gabriela Bunghez

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a explicat când vor primi românii pensiile recalculate, anul viitor.

Românii vor beneficia de majorări ale pensiilor începând cu 1 ianuarie 2024 și recalculări din septembrie, a anunțat în exclusivitate la Antena 3 CNN, ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.

Potrivit ministrului Muncii, toți românii vor primi o majorare a pensiei anul următor, începând cu 1 ianuarie 2024.

Potrivit oficialului, o noutate semnificativă este garantarea majorării pensiilor în fiecare an în luna ianuarie, oferind astfel pensionarilor o predictibilitate pe termen lung. Ministrul Muncii a subliniat importanța acestei schimbări, comparând-o cu vechile legi care nu specificau momentul exact al majorărilor.

Ulterior, din cei aproape cinci milioane de pensionari, aproximativ trei milioane vor primi o nouă majorare, de la 1 septembrie 2024, după ce ”inechitățile din sistem vor fi eliminate”.

”Prin lege ne-am asumat un calendar care garantează românilor că, la 1 ianuarie, pensiile românilor vor crește cu majorarea de 13,8. De asemenea, este foarte important ca românii să știe că avem o noutate! Am introdus în lege garanția că pensiile se majorează în fiecare an în luna ianuarie, pe când în vechile legi era stipulat faptul că majorările se fac anual, fără să fie specificat și când anume. Au fost ani în care majorările s-au făcut în septembrie sau nu s-au făcut deloc, deci acum românii au garanția că mereu, în luna ianuarie, vor avea loc majorările”, a explicat Simona Bucura-Oprescu.

Din septembrie românii vor primi pensiile recalculate

Ministrul Muncii promite că, din luna septembrie, românii vor primi pensiile recalculate. Ea a detaliat calendarul de implementare a noii legi a pensiilor, menționând etapele de aplicare, instruirea personalului și recalcularea efectivă a pensiilor.

”Apoi, în septembrie, deja românii își vor primi pensiile recalculate datorită reformei pe care o facem. Calendarul de aplicare a noii legi, după promulgarea acesteia, este acela de a veni cu norme de aplicare a legii, după care cu softul respectiv, cu instruirea colegilor noștri de la Casele Teritoriale de Pensii, apoi cu recalcularea efectivă și sigur, din septembrie, fiindcă pensiile se plătesc lună de lună, vom avea în plată pensiile românilor recalculate. 

Este important ca românii să știe că nicio pensie nu scade. În cazul fiecărui român se va menține cuantumul cel mai favorabil iar în 2024 toate pensiile românilor vor crește. 

Dar această reformă nu este doar despre bani. Această reformă este, în primul rând, despre respect pentru românii care au muncit, despre respect pentru românii care muncesc. Fiindcă principalele două argumente, principalii piloni de susținere ai acestei legi sunt contributivitatea și stabilitatea. Contribui, muncești, vei avea o pensie mai bună”, a mai afirmat Simona Bucura-Oprescu în exclusivitate la Antena 3 CNN.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI