Ministrul Educaţiei trimite învăţământul universitar braşovean la coşul de gunoi

Ministrul Educaţiei trimite învăţământul universitar braşovean la coşul de gunoi

Potrivit clasificării universităţilor realizată de Ministerul Educaţiei în această vară doar douăsprezece universităţi româneşti îndeplinesc standardele pentru organizarea studiilor doctorale. Universitatea Transilvania nu se află printre ele, aceasta se află în grupa a doua, având dreptul să organizeze doar studii de licenţă şi masterat.
Constantin Duguleană, prorectorul Universităţii Transilvania Braşov, a declarat pentru Braşovul Tău, că instituţia va contesta decizia ministerului de a nu integra Universitatea în categoria întâi.  Acesta a precizat că deocamdată nu le-au fost aduse la cunoştinţă care au fost criteriile care au stat la baza clasificării în categoria a doua. Dacă cererea nu va fi soluţionată pozitiv,  începând cu noul an universitar 2011-2012, Universitatea nu va mai organiza înscrieri pentru doctorat. În prezent Universitatea are 825 de doctoranzi, care nu vor fi afectaţi de noua clasificare.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate