Înscrierile la grădinițe și la clasele pregătitoare se vor face online, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, potrivit ziare.com.
,,Avem o noutate. Noutatea este atât la grădiniță, cât și la clasa pregătitoare, că înscrierea se va face online, iar pentru clasa pregătitoare am revizuit calendarul și am anunțat deja că evaluarea psiho-somatică a copiilor va fi înlocuită cu o declarație pe propria răspundere a părinților sau a tutorilor legal instituiti și o fișă completată de grădiniță pe care a frecventat-o elevul”, a spus Anisie, la Digi24.
Ministrul a precizat că, luni, va publică întreg calendarul de reînscriere sau înscriere pentru grădinițe, iar pentru clasa pregătitoare noul calendar, pentru a da posibilitatea părinților să facă înscrierile.