Ministrul Educaţiei: În acest moment, calendarul examenelor rămâne în picioare. Dacă greva se prelungește, vom prelungi și noi anul școlar

Ministrul Educaţiei: În acest moment, calendarul examenelor rămâne în picioare. Dacă greva se prelungește, vom prelungi și noi anul școlar

Ministrul Educației, Ligia Deca, nu exclude prelungirea anului școlar dacă greva profesorilor nu se va termina în curând.

Ligia Deca, a declarat, luni, după discuțiile cu sindicatele din educație, că, „în acest moment, calendarul examenelor rămâne în picioare”, iar termenul pentru încheierea mediilor pentru clasele a 8-a și a 12-a poate fi prelungit, dar niciun copil nu rămâne cu situația neîncheiată.

Dacă greva va continua, există posibilitatea de prelungire a cursurilor şi de reprogramare a calendarului de Evaluare Naţională şi Bacalaureat.

„În acest moment nu suntem în situaţia în care să temporizăm în vreun fel calendarul de examene anunţat. Singurul lucru pe care l-am făcut este să amânăm desfăşurarea evaluării pentru clasa a VI a, acea evaluare sistemică.(…) În ceea ce priveşte examenele naţionale, din nou, în acest moment calendarul rămâne în picioare. A început de astăzi perioada de înscriere la examenul de bacalaureat, ea continuă până pe 7 iunie. Deci este timp suficient. Şi în unităţile de învăţământ care au resursa umană necesară pentru a desfăşura această activitate de înscriere la examenul de Bacalaureat, acest proces se desfăşoară”, a afirmat Deca, după consultările cu sindicatele din Educaţie.

Ministrul Educaţiei: Niciun elev nu va rămâne cu situația neîncheiată

Ea a explicat că termenul pentru încheierea mediilor este 2 iunie la clasele terminale, menţionând că, în cazul în care va fi nevoie, acest termen va fi prelungit „în aşa fel încât toţi copiii să aibă situaţia şcolară încheiată”.

„În cazul în care va fi nevoie, vom prelungi acest lucru. Niciun elev care se află în clasa a 8-a sau a 12-a nu va rămâne fără situația încheiată, fără posibilitatea să susțină examenul”, a precizat ministra.

Ministrul Educaţiei a spus că, în cazul în care greva va continua, există posibilitatea de prelungire a cursurilor şi de reprogramare a calendarului de evaluări.

„Este evident că dacă conflictul se va prelungi, ceea ce noi sperăm că nu va fi cazul, vom avea această posibilitate de prelungire a cursurilor şi de reprogramare a calendarului de evaluări. Niciun elev nu va ajunge în situaţia în care să nu-şi dea examenele de final de gimnaziu sau de liceu. Până la finele acestui an şcolar, noi o să închidem această situaţie, atât din punct de vedere al mediilor, cât şi din punct de vedere al examenelor naţionale”, a mai precizat Deca.

În legătură cu elevii care vor să se înscrie la facultăți din alte țări, ministra Educației a spus că: “în cazul în care această perioadă se prelungeşte, vom lua legătura inclusiv cu omologii din alte state pentru a explica situaţia de fapt şi eu cred că lucrurile se vor rezolva în aşa fel că încheiem anul cu bine”.

Amintim că Evaluarea Naţională pentru clasa a VI-a a fost amânată din nou pentru 12-13 iunie, iar  calendarul înscrierii în învățământul primar 2023 – 2024 a fost modificat.

https://newsbv.ro/2023/05/26/ministerul-educatiei-calendarul-inscrierii-in-invatamantul-primar-2023-2024-modificat/

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov