Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat, marți, că România este pregătită să primească peste jumătate de million de refugiați ucraineni în cazul în care situația din țara vecină se deteriorează.
Vasile Dîncu a precizat, într-o declarație de presă, că nu se așteaptă însă ca un număr atât de mare de posibili refugiați să ajungă în România. Dîncu a amintit de situația din 2014, când ucrainenii care au plecat din țara din cauza conflictului cu Rusia au ales să meargă în Polonia.
„Există mai multe estimări, dar am putea să primim peste 500.000 de refugiaţi. Aceasta este cifra pentru care ne-am pregătit noi împreună cu Ministerul de Interne şi cu celelalte instituţii care au în subordine acest lucru”, a spus Vasile Dîncu.
Acesta a arătat că autoritățile române au „un plan în acest sens”, fiind pregătite în toate marile orașe aflate în vecinătatea granițelor.
“Există un plan în acest sens care este pregătit în toate marile oraşe, există zone pentru asta în vecinătatea graniţelor”, a susținut marți ministrul Apărării, întrebat de jurnaliști dacă România este pregătită să primească refugiați din Ucraina.
El a spus însă că România nu se aşteaptă la fluxuri majore de refugiaţi din Ucraina, în contextul în care în 2014 cei mai mulţi au mers spre Polonia.
„Nici acum nu ne aşteptăm la fluxuri majore care să vină aici, dar niciodată nu se ştie, în funcţie de evoluţiile armate, dacă ar fi cazul, dar deocamdată vorbim de o situaţie ipotetică”, a spus ministrul apărării.
În 27 ianuarie, Dîncu spunea că România are gândită o rezervă strategică ce cuprinde un stoc important de locuri în care ar putea să cazeze mii de posibili refugiaţi.
România are dificultăți în a acorda condiții decente de rezidență migranților sau refugiaților și când este pace în regiune, scrie Europa Liberă, notând că 2021 a fost cel mai încărcat an din ultimii 30 de ani în privința solicitărilor de azil pe care statul român le-a primit din partea unor cetățeni străini, relatează Hotnews.ro.
În România există șase centre pentru refugiați, în București și în județele Timiș, Maramureș, Suceava, Giurgiu și Galați.
România are o graniță de aproximativ 650 de kilometri cu Ucraina, situată în sud-vestul țării, la 800 de kilometri de Donețk/estul Ucrainei.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!