Studenţii Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă“ de la Braşov care se pregătesc pentru a deveni piloţi vor avea şi avioane cu care să zboare după ce vor fi preluaţi de sistem, a declarat, astăzi, ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa.
„Am vizitat instituţia de învăţământ, m-am întâlnit cu studenţii şi am dorit să le transmit mesajul şi garanţia că aceia care se pregătesc pentru a deveni piloţi vor avea avioane cu care să zboare după ce vor fi preluaţi de sistem, cei care se pregătesc pentru radio-locaţie şi rachete vor avea rachetele pe care să le dirijeze dacă va fi nevoie, iar cei care se pregătesc pentru alte specialităţi vor fi încadraţi în sistem pentru a-şi exercita meseria pentru care s-au pregătit. Eu am apreciat faptul că la Academia Forţelor Aeriene de la Braşov sunt preocupări deosebite din partea rectorului, a rectoratului academiei în a perfecţiona sistemul de învăţământ, că noi pregătim tineri pentru un domeniu de excepţie al apărării, respectiv categoria de forţe aeriene şi conducerea ministerului face eforturi deosebite ca această forţă a armatei române, care este mai deosebită, să-i sprijine pe tinerii care se pregătesc în această instituţie că vor avea meseria pentru care s-au pregătit şi specialitatea asigurată la categoria de forţe aeriene“, a declarat ministrul Apărării Naţionale, la Braşov, într-o conferinţă de presă susţinută la Academia Forţelor Aeriene ”Henri Coandă”.
Potrivit ministrului, liceele militare şi cele patru academii militare – de la Braşov, Sibiu, Constanţa şi două în Bucureşti – vor beneficia de toată atenţia în continuare, iar învăţământul în aceste structuri militare va fi gândit în perspectiva anului 2013-2014 în conformitate cu obiectivele şi misiunile pe care armata le are de îndeplinit în sensul de a prelua atunci când promoţiile absolvenţii fiecăruia an îşi finalizează studiile în sistemul de apărare.
„Planul de şcolarizare s-a gândit în concordanţă cu ceea ce armata poate prelua în fiecare an şi în acel moment, şi chiar dacă s-au făcut o serie de reorganizări şi restructurări, s-au făcut în concordanţă cu efectivele pe care le are în momentul de faţă şi în concordanţă cu efectivele pe care trebuie să le aibă conform standardelor NATO“, a mai spus ministrul Duşa.
Conducerea Academiei Forţelor Aeriene ‘Henri Coandă’ a precizat că este pentru prima dată, din anul 1992, când un ministru al Apărării vizitează instituţia de învăţământ pentru a vedea la faţa locului care sunt problemele cu care se confruntă.