Ministerul Agriculturii lucrează la o schemă de calitate a produselor agroalimentare care va permite identificarea acestora cu un semn distinctiv a faptului că sunt produse în România, a declarat, miercuri, ministrul Adrian Chesnoiu, la Digi 24, potrivit Mediafax.
Ministrul a spus că Ministerul poate interveni pentru a tempera creșterea prețurilor produselor agroalimentare prin două mecanisme.
Prima măsură este stimularea producției de tomate românești, prin Programul Tomata.
„Ne uităm în balanța comercială și vedem că importăm destul de multe tomate în continuare, din țări care nu au alte condiții decât are România și atunci trebuie să stimulăm producătorul”, a explicat ministrul, care a adăugat că ulterior vor fi susținute și alte legume.
A doua modalitate de intervenție este întețirea controalelor încrucișate, efectuate împreună cu Inspectoratul General al Poliției și cu Direcția Vămilor.
„Foarte mulți producători reclamă prețul mic cu care produsele din import ajung în piața din România, facându-i pe producătorii români necompetitivi. Suspiciunea este că importul nu este fiscalizat, că factura dispare din înregistrările contabile”, a mai spus ministrul.
Minsitrul spune că în reorganizarea ministerului pe care o are în vedere un pilon principal va fi Direcția generală de inspecții de stat, care să verifice și calitatea și trasabilitatea produselor.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!