Ministerul Transporturilor pregătește un proiect de act normativ pentru trecerea unui teren la administrația locală Brașov pentru realizarea unui stadion de rugby.
Ministerul Transporturilor vrea să dea terenul de rugby din Triaj către administrația locală din Brașov
Proiectul prevede că se aprobă actualizarea valorii de inventar și a descrierii tehnice a unor părți dintr-un imobil aflat în domeniul public al statului, administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” S.A., conform anexei la act, transmite clubferoviar.ro.
„Se aprobă trecerea unei părți dintr-un imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa (…), din domeniul public al statului, administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și concesiunea Companiei Naționale de Căi Ferate „CFR” S.A., în domeniul public al municipiului Brașov, județul Brașov, în vederea realizării obiectivului de interes public local, denumit “ Bază Sportivă – Rugby -”, în termen de 3 ani de la data preluării acestuia.
Cât se va transfera
Terenul are o suprafață totală de peste 100 de hectare dar vor fi transferate doar trei hectare pentru realizarea stadionului care, spun surse Club Feroviar, exista dinainte însă era cumva în paragină.
