Eveniment

Ministerul Sănătății, protocol cu BOR pentru asistență religioasă în spitale

Gabriela Bunghez

Ministerul Sănătății încheie un protocol cu Biserica Ortodoxă Română (BOR), pentru asistența religioasă creștin-ortodoxă în spitale.

Ministerul Sănătății a anunțat că protocolul are mai multe obiective.  Printre acestea se numără reducerea consumului de produse ce dăunează sănătății (tutun, alcool, droguri).

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, a avut, joi, 22 septembrie, o întâlnire cu o delegație a Patriarhiei Române, condusă de secretarul Sfântului Sinod, episcopul vicar Varlaam Ploieșteanul pentru a definitiva un protocol care are drept scop „asistența religioasă creștin-ortodoxă în unitățile sanitare”.

Cele două instituții vor dezvolta împreună, și programe de îngrijire a persoanelor cu afecțiuni cronice sau aflate în stadiul terminal al bolii.

„Protocolul are mai multe obiective, dintre care menționăm:

  • dezvoltarea în comun a unor programe de îngrijire a persoanelor cu afecțiuni cronice sau aflate în stadiul terminal al bolii;
  • conștientizarea importanței prezentării la medic la apariția primelor semne de boală;
  • reducerea consumului de produse ce dăunează sănătății (tutun, alcool, droguri) ș.a.

Protocolul dintre Ministerul Sănătății și Patriarhia Română urmează să fie semnat în perioada imediat următoare”, se arată într-o postare pe Facebook a Ministerului Sănătății.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI