
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS) a anunţat luni că nu intenționează să elimine pensionarea anticipată și nici să majoreze stagiul minim de cotizare pentru pensie.
Precizarea vine după ce președintele PSD, Marcel Ciolacu, a acuzat Guvernul Cîțu că s-ar fi angajat în fața Comisiei Europene să nu mai majoreze pensiile, să desființeze pensionarea anticipată și să crească vechimea în muncă necesară pensionării.
„În ceea ce privește informația lansată în spațiul public, potrivit căreia „Guvernul vrea să crească stagiul minim de cotizare la pensie de la 25 de ani la 35 ani”, atragem atenția că potrivit Legii nr. 263/2010, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați, nu 25 de ani, și nu există nicio discuție care să vizeze majorarea acestuia”, arată Ministerul Muncii într-o postare pe Facebook.
„În același timp, MMPS nu a inițiat nicio discuție și nu există nicio intenție de a elimina pensionarea anticipată”, se mai arată în postare.
Ministerul Muncii mai precizează că vor fi recalculate pensiile, astfel încât cele mai mici să crească mai repede decât pensiile mari.
Președintele PSD a publicat, pe Facebook, un document cu antetul guvernului, în limba engleză, care prezintă detalii ale reformei sistemului de pensii din România. Potrivit documentului, Guvernul se angajează să adopte o nouă legislație a pensiilor până la finalul anului 2021.
„Deși nimeni nu le-a cerut-o, Guvernul Cîțu a transmis la Bruxelles că intenționează să nu mai aplice legea care prevede mărirea pensiilor, că va desființa pensia anticipată, că va mări vârsta de pensionare, dar și vechimea în muncă necesară pensionării”, a scris Ciolacu pe Facebook.
Potrivit actualelor prevederi legale, aflate în vigoare, vârsta de pensionare este potrivit celor de mai jos:
- Vârsta de pensionare pentru femei este de 61 de ani şi va creşte treptat până la 63 de ani până în luna ianuarie a anului 2030.
- Stagiul complet de cotizare pentru bărbaţi este de 35 de ani.
- Pentru bărbaţi, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani.
- Stagiul minim de cotizare pentru pensionari este de 15 ani atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.
- Stagiul complet de cotizare pentru femei este de 31 de ani şi creşte treptat până la 35 de ani până în luna ianuarie a anului 2030.
Reforma pensiilor asumată prin PNRR
Guvernul României și-a asumat o serie de măsuri prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Astfel, pe lângă investiţiile planificate de țara noastră şi de o serie de reforme prezentate deja de oficiali, Planul de Reziliență prevede şi modificări foarte importante pentru români, respectiv reformarea sistemului de pensii.
Reforma pensiilor, asumată prin PNRR, prevede eliminarea pensiei anticipate şi creşterea vârstei de pensionare, iar indicele de corecție va fi eliminate, prin introducerea unui nou sistem de calcul.
Liderul Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, a spus la Antena 3 că reformele asumate prin PNRR sunt următoarele:
- Prevederile Legii nr. 127/2019 sunt retrase, inclusiv cele legate de modificarea perioadei contributive de 25 de ani.
- Cheltuielile cu pensiile menţinute la niveluri similare – nu sunt prevăzute creşteri ad-hoc ale pensiilor pe termen scurt şi mediu.
- Creşteri ţintite pentru beneficiarii de pensii minime pentru a le permite să treacă peste pragul sărăciei.
- Introducerea de noi stimulente fiscale pentru a prelungi viaţa profesională dincolo de vârsta normală de pensionare.
- Pensiile speciale sunt simplificate în măsura în care o permite Constituţia.
- Introducerea unui nou sistem bazat pe o formulă de calcul stabilă şi o indexare automată a pensiilor, în timp ce indicele de corecţie este eliminat.
- Se elimină pensionarea anticipată.
- Digitalizarea tuturor dosarelor de pensii fără creşterea pensiei medii (în afară de modificările privindu-i pe beneficiarii de pensii minime).
- Corelarea vârstei de pensionare atât la bărbaţi cât şi la femei cu speranţa de viaţă până în 2035.
- Sustenabilitate îmbunătăţită pentru Pilonul 2, revenind la unele dintre prevederile anterioare, digitalizând sistemul şi permiţând o alocare mai diversificată a activelor pentru a creşte investiţiile pe piaţa locală.
Planul urmează să fie discutat şi eventual aprobat de Comisia Europeană.
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!