Toate școlile vor trimite Ministerului Educației, până marți, 5 septembrie, ora 14.00, numărul de elevi cu media de absolvire mai mare sau egală cu 9.50 și numărul elevilor orfani de un părinte sau de ambii părinți, potrivit unei document consultat de Edupedu.ro. Adresa este semnată de Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației.
„În vederea estimării bugetului pentru plata burselor, vă solicităm transmiterea numărului de elevi cu media de absolvire mai mare sau egală cu 9,50 și a numărului de elevi orfani de unul sau de ambii părinți”, se arată în nota Ministerul Educației.
Avocatul Poporului i-a cerut, în 31 august, într-o scrisoare adresată Ministrului Educației, Ligia Deca, să explice măsurile incluse în proiectul de ordin privind bursele școlare pentru anul școlar 2023-2024, dar și cele referitoare la burse din Legea învățământului preuniversitar. Scrisoarea face trimitere la analiza Edupedu.ro cu privire la efectele acordării burselor de merit pentru 30% dintre elevii unei clase, instituția apreciind că “noua reglementare nu va conduce, în opinia noastră, la diminuarea mediocrității prin educație și evaluare, dimpotrivă, va genera efecte inverse”.
Avocatul Poporului face trimitere, totodată, la prevederile cu privire la acordarea burselor sociale pentru copiii orfani, dar și pentru elevii din mediul rural care învață în altă localitate.
Sursa: g4media.ro
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI