În 2008, începuseră în forţă lucrările la un proiect realizat în parteneriat de către Ministerul Educaţiei şi Primăria Braşov, care viza construcţia unui campus şcolar lângă stadionul Metrom. La nici doi ani, lucrările au fost abandonate, Ministerul Educaţiei lăsând baltă toate proiectele ce vizau construcţia unor astfel de campusuri, ca de altfel și în cazul orașului Rupea și a municipiului Făgăraș. Totuşi, muncitorii au executat o parte din proiect, respectiv lucrările de amenajarea a sălii de sport, care, teoretic ar fi trebuit finalizată în 13 luni. În total, s-au investit 2,092 milioane de lei, 60% din sumă venind de la Ministerul Educației, iar 40% fiind suportată de către municipalitate. „Banii au fost plătiți integral către firma constructoare, iar Ministerul Educației mai are să ne vireze aproximativ 200.000 de lei. Lucrările executate în 2008 au vizat amenajarea sălii de sport a campusului. Dacă vom identifica surse de finanțare, vom continua lucrările, care, deocamdată, sunt stagnate”, a explicat Sorin Toarcea.
De la săli de sport, la locuri de cazare
Constructorul nu a reuşit să facă mare lucru, ajungând la stadiul ridicării pilonilor, iar de cinci ani şantierul a fost abandonat, obiectivul începând deja să se degradeze. Valoarea întregii investiţii se ridica la valoarea de 75 de milioane de lei. Teoretic, aşa cum s-a anunţat odată cu demararea lucrărilor la aşa-zisul campus acesta ar fi trebuit să aibă o clădire pentru cursuri (cu 24 de săli de clasă), o sală de sport acoperită, un cămin pentru cazarea sportivilor, două corpuri (pentru scrimă, gimnastică şi box), o cantină, un bloc de garsoniere pentru profesori şi un cabinet medical şi un centru de refacere a sportivilor.
Proiect neacceptat la finanțare
Anul trecut, Ministerul Dezvoltării deschisese o linie de finanţare, din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional (POR), prin care la nivelul ţării s-au aloca 178 de milioane de euro pentru finalizarea lucrările începute la unităţi de învăţământ din ţară. Din păcate, continuarea proiectului campusului şcolar de la Metrom nu a putut fi încadrat în această categorie. Totodată, municipalitatea a mai depus un proiect pe această axă, de mansardare a Colegiului Național Andrei Șaguna, dar proiectul nu a fost considerat prioritar, astfel că nu s-a primit finanțare, după cum a precizat Sorin Toarcea.
Lucrările la Hidromecanica, continuate cu bani de la bugetul local
Odată cu proiectul campusului, la Brașov, Ministerul Educației a mai inițiat alte trei proiecte, care de asemenea au fost abandonate. Unul dintre ele a vizat amenajarea unei grădinițe în cartierul Noua, proiect care a fost definitivat cu bani de la bugetul local, altul viza reabilitarea Colegiului Național Unirea, iar ultimul, modernizarea Corpurilor B și D ale Colegiului Transilvania (fostul Liceu Hidromecanica). Și în acest caz, Primăria Brașov a reluat de anul trecut lucrările cu fonduri de la bugetul local. Pentru reabilitarea Corpului B al liceului se vor investi, în total, 3,76 milioane de lei, iar lucrările vor fi definitivate până la finele acestui an. Totodată, edilii vor să demareze anul acesta și proiectul de reabilitare de la „Unirea”, proiect care va fi unul multianual.