Consiliul Județean Brașov a fost convocat de îndată astăzi după ce prefectul Mihai Mohaci a emis ordinul nr. 1033/31.12.2014, privind suspendarea de drept a președintelui CJ, Aristotel Căncescu, în urma prelungirii mandatului de arestare preventivă cu încă 30 de zile.
Astfel, consilierii județeni s-au reunit astăzi pentru desemnarea unuia dintre vicepreședinți care să preia interimar, pe această perioadă, atribuțiile președintelui.
Astfel, Mihail Veștea a fost desemnat (prin vot secret) cu 27 de voturi „pentru“, în vederea preluării acestor atribuții, până în data de 23 ianuarie 2015, inclusiv.