Politică

Mihai Donțu: „Mulţi dintre noi au uitat cui datorăm această libertate“

Sebastian Dan

mihai dontuDeputatul PNL de Brașov, Mihai Donțu, a prezentat în Parlament o declarație politică în cinstea stegarilor care au ieșit în stradă protestând împotriva regimului comunist în data de 15 Noiembrie 1987.

Cred că şi eu, dar şi oricare român, chiar şi cei din generaţiile de după 1989, trebuie să-i comemorăm şi să-i omagiem ori de câte ori avem ocazia, pe cei care ne-au dat, prin jertfa şi suferinţa lor, libertatea de a vorbi oricând liber, neîngrădit de vreun regim opresiv, celor care ne-au oferit libertatea de a asculta, de a ne informa sau a scrie despre orice temă sau idee, fără nicio teamă de a suferi consecinţele de care au avut parte aceştia în perioada regimului comunist şi care ne-au deschis graniţele, dându-ne posibilitatea de a circula oriunde în această lume, fără restricţii sau teama că vom fi fugăriţi şi arestaţi pentru asta!

În acest sens, aş vrea să vă readuc în atenţie faptul că, pe 15 noiembrie, se împlinesc 26 de ani de la momentul Revoltei muncitorilor braşoveni, care a avut loc în anul 1987, moment ce reprezintă în istoria naţională începutul sfârşitului pentru regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu.

Nicăieri în ţară nu se mai auzise până atunci strigându-se „Jos Ceauşescu!”, scânteia pornită în Braşov fiind preluată apoi la Iaşi şi Timişoara, în 14 şi 15 decembrie 1989, şi la Bucureşti, în 21-22 decembrie 1989. Muncitorii din Braşov au fost singurii români din acea perioadă care au avut curajul să înfrunte sistemul şi care au demonstrat că şi-au păstrat demnitatea în faţa ultimelor practici staliniste din blocul comunist.

Totul a început în seara zilei de 14 noiembrie, când angajaţii Întreprinderii de Autocamioane „Steagul Roşu” (actuala întreprindere Roman Braşov) şi-au primit salariile înjumătăţite fără să primească vreo explicaţie. Eram foarte tânăr la acea vreme şi bineînţeles impresionat de primul protest de acest gen, dar vârsta nu m-a împiedicat să mă alătur marşului miilor de muncitori revoltaţi.

Manifestanții au incendiat tot ce amintea de regimul comunist, iar un rug uriaș, alcătuit din înregistrări de propagandă și documente de partid, a ars ore bune în piața din centrul Brașovului. La sosirea serii, forțele de Securitate și armata au înconjurat zona centrală a orașului și au împrăștiat prin forță revolta. Au fost folosite inclusiv gaze lacrimogene, câini și mașini blindate. Deși nu există date că cineva ar fi fost ucis, circa 300 de protestatari au fost arestați. Totuși, deoarece regimul ceaușist a ales să trateze protestele ca pe „cazuri izolate de huliganism”, sentințele nu au depășit trei ani de închisoare fără privare de libertate, o sentință relativ moderată în codul penal comunist. Instanța a cerut însă executarea pedepselor la locul de muncă și deportarea din oraș a celor condamnați. Sute de muncitori braşoveni au fost atunci arestaţi, bătuţi, torturaţi şi chiar ameninţaţi cu moartea.

După 1990 au putut fi documentate de către cercetători circa 100 de sentințe în Brașov, în timp ce alți manifestanți au fost condamnați în urma unor procese ținute pe tot teritoriul României.

 Deşi prima dată Revolta de la Braşov a avut un caracter social, ulterior aceasta s-a transformat într-o primă revoltă ostilă faţă de sistemul totalitar comunist al lui Ceauşescu, ce a constituit de fapt prima piatră de temelie a Revoluţiei din 1989.

Poate că au trecut destul de mulţi ani de la Revoluţia din 1989 şi mulţi dintre noi au uitat cui datorăm această libertate sau cât de greu şi cât de târziu am reuşit să o obţinem noi, românii, – după mai mult de 50 de ani de regim totalitar. Dar cred că nu este prea mult ca măcar o dată pe an să ne reamintim cu toţii că au existat printre noi români extrem de curajoşi care au făcut ca libertatea noastră să fie acum şi aici posibilă.

  • Mihai Donțu, 
  • deputatu PNL de Brașov