Din judeţ

Mihai Cîmpeanu: Vreau să ducem Codlea acolo unde îi este locul. Adică a doua localitate a județului

Sebastian Dan

Primarul municipiului Codlea, Mihai Cîmpeanu (PSD), este cel mai tânăr dintre aleșii locali din Brașov într-o astfel de funcție din mediul urban. Cel mai tânăr este Mihai Apafi (PNL), primarul comunei Prejmer.

 În pofida tinereții sau, dimpotrivă, având acest atuu, Cîmpeanu pare rupt din peisajul politic actual. Fără scandaluri politice, în acest mandat, cu o experiență de viceprimar, fără a avea orgolii, s-a pus pe treabă și a dus la îndeplinire proiecte începute sau creionate în mandatele foștilor primari.  Dar, tot el a reușit să aducă la Codlea investiții de zeci de milioane de lei.

„Eu consider că, în 2020, cetățenii ne-au oferit responsabilitatea de a dezvolta localitatea într-un fel în care să ne crească calitatea vieții în cei patru ani. Am reușit să implementăm foarte multe proiecte și suntem în curs de derulare de asemenea cu foarte multe proiecte. Iar pentru viitor avem o planificare strategică foarte bine pusă la punct. În așa fel încât să ducem Codlea acolo unde este locul: adică a doua localitate a județului”, a spus Cîmpeanu în cadrul emisiunii „Culisele Zilei cu Sebastian Dan”.

Domeniile strategice, prioritare la Codlea

„Am avut o abordare bugetară și de dezvoltare pe fiecare palier. În primul rând, sănătate. O localitate se dezvoltă doar prin oameni. Și este nevoie de oameni sănătoși. Avem responsabilitatea de a putea oferi cetățenilor un act medical de calitate și un serviciu medical la îndemână.

Asta o facem prin Spitalul Municipal Codlea, care a avut o serie de reparații și de dezvoltări pe partea de infrastructură medicală. Am primit inclusiv finanțări guvernamentale, prin gria domnului Ministru al Sănătății, domnul Rafila. Am primit anul trecut o finanțare de peste 5 milioane de lei pentru ce înseamnă aparatură medicală. Ne putem lăuda, pentru prima dată, cu un computer tomograf, cu un mamograf, cu un ecocardiograf pediatric. Sunt o serie de investiții care au avut loc. S-a construit o cameră de gardă nouă, s-au modernizat o serie de secții.

Practic, sănătatea a jucat un rol foarte important in ceea ce a însemnat bugetul local a localității. În fiecare an am alocat sume în așa fel încât să creăm partea aceasta de prevenție. Trebuie să înțelegem foarte bine: Spitalul Municipal Codlea este un spital în care se face mai ales prevenție și tratare. Este o strategie la nivel național, ca să zic în felul acesta, cu rolul fiecărui spital în parte. Iar spitalul nostru are un rol de prevenție și tratare. Pentru că, dacă faci corect prevenția și tratarea, nu mai ajungi la intervenție”, a concluzionat Mihai Cîmpeanu.

Emisiunea o puteți viziona, integral, AICI!

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !