După ce toți câinii din adăpostul public din Zărnești au fost microcipați, a venit rândul câinilor cu stăpân. Joi, 15 septembrie 2016, echipa Asociației de protecție a Animalelor“Milioane de Prieteni” (AMP), împreună cu reprezentanți ai Adăpostului Public din Zărnești (SC Animale fara Stăpân SRL), vor începe să bată la porțile zărneștenilor pentru a-i convinge să intre în legalitate prin microciparea, înregistrarea în RECS (Registrul de Evidență a Animalelor cu Stăpân) și sterilizarea/castrarea câinilor pe care îi au.
Dacă la un cabinet veterinar aceste operațiuni costă câteva sute de lei, locuitorii municipiului Zărnești pot beneficia de ele în mod GRATUIT.
„Trebuie doar să și vrea să intre în legalitate. Legea 258/2013 obligă orice persoană fizică sau juridică să își sterilizeze și microcipeze câinele de rasă comună, în caz contrar amenzile ajungând până la 10.000 de lei. Zărneștenii vor primi și fluturași cu toate informațiile necesare despre lege, iar cei care nu vor fi găsiți acasă vor primi în poștă și câte un fluturaș cu toate indicațiile necesare care să îi ajute să beneficieze de această campanie demarată de Asociația Milioane de Prieteni. În acest fel se va face și un recensământ al câinilor cu stăpân din Zărnești”, spune Cristina Lapis, președinte AMP.
Microciparea câinilor se va face pe loc, urmând ca la finalul următoarelor săptămâni câinii astfel identificați să fie duși la cabinetul veterinar din cadrul Adăpostului Public din Zărnești, pentru castrare/sterilizare.
Operațiunea este gratuită datorită sponsorilor Asociației Milioane de Prieteni: Europäische Tier- und Naturschutz e.V. (ETN) – din Germania, Fundația Brigitte Bardot – din Franța și Organizația Love Underdogs – din Anglia.