Cerere inedită din partea directorului medical al Spitalului de Boli Infecţioase din Braşov, dr. Sebastian Toma. Acesta a declarat, marți, că s-ar impune adoptarea unui program naţional al Ministerului Sănătăţii pentru pacienţii care au fost atacaţi de urs.
În opinia medicului brașovean, tratamentul administrat în aceste cazuri se poate ridica până la 16.000 de lei pentru o persoană, ceea ce duce la grevarea bugetelor spitalelor care solicită astfel de terapii.
Sebastian Toma susține că un astfel de program este cu atât mai fezabil cu cât, la nivel naţional, numărul persoanelor care au nevoie de un astfel de tratament este destul de mic.
Care este procedura în astfel de cazuri?
Specialistul brașovean a precizat că victimele urșilor trebuie să beneficieze de două tipuri de terapii, una de bază şi una profilactică, ca urmare a complicaţiilor survenite în urma leziunilor provocate prin atacul de urs, care presupun costuri foarte mari.
„Dacă un pacient a fost internat la un spital, spitalul solicită un medic care să realizeze un consult interdisciplinar, prin care să recomande o primă terapie, după care administrarea de imunoglobulină se face la solicitarea spitalului respectiv (…)”, a menţionat dr. Toma.
Conform acestuia, faţă de perioada de dinainte de apariţia acestor noi medicamente, când costurile cu acest tip de tratament, pentru spitale, erau mai scăzute, în prezent se situează între 8.000 şi 16.000 de lei, medicaţia fiind administrată în funcţie de greutatea persoanei.
„Un spital care primeşte în prezentare cinci-şase astfel de pacienţi trebuie să cheltuie o sumă foarte mare. Eu consider că – şi e o idee pe care şi alţi specialişti în boli infecţioase au îmbrăţişat-o, având în vedere numărul relativ mic de pacienţi muşcaţi de urs – s-ar preta pentru un program naţional, în care instituţiile medicale la care aceşti pacienţi se prezintă să poată fi degrevate de o supraîncărcare financiară, greu de surmontat prin indicatorii de spitalizare realizaţi”, a afirmat medicul braşovean.