Din judeţ

Medic din Făgăraş, erou în presa spaniolă, după ce a salvat de la înec un copil de 2 ani

Gabriela Bunghez

Un medic sportiv din Făgăraș a ajuns erou în presa spaniolă, după ce a salvat de la înec un copil de 2 ani.

Presa spaniolă a scris despre un eveniment petrecut recent, când un medic din Făgăraș a reușit să salveze de la înec un copil de 2 ani.

Este vorba despre Ovidiu Dragoş, cel care a fost medicul echipei CFR Cluj, apoi al clubului Al Ittihad, iar în prezent este doctortul Clubului Qatar Sports din Doha.

În tinereţe, medicul originar din Făgăraș a fost sportiv profesionist şi practicant de judo vreme de 16 ani, potrivit salutfagaras.ro.

Echipa sa se afla în Spania, la Benidorm, la un meci amical cu Clubul Costa City.

Se întâmpla în 21 iulie. La 20 de minute după începerea partidei, în zonă s-au auzit strigătele unui tată care nu își putea salva copilul, în vârstă de 2 ani, la un pas să se înece în piscina unui hotel din apropiere.

Medicul făgărăşean a fost primul care a ajuns la fața locului, alergând într-un suflet, găsind copilul vânăt la față și cu semnele vitale aproape insesizabile. Doctorul i-a acordat primul ajutor, reușind să-i salveze viața micuțului.

„Băiatul era la limita vieții și avea o culoare purpurie a pielii”, scrie ziarul spaniol Marca.

„Medicul Ovidiu Dragoș nu a pierdut nicio secundă și a început procesul de resuscitare, în timp ce tensiunea i-a cuprins pe toți cei ce se aflau acolo. După câteva minute, medicul a reușit să-l facă pe băiat să respire din nou. El îi salvase viața”, scrie presa spaniolă, potrivit sursei menţionate.

Ovidiu Dragoş este fratele profesorului şi arbitrului făgărăşean Bogdan Dragoş şi fiul instructorului de judo Ioan Vichente Dragoş.

Foto: salutfagaras.ro

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI