Diana Crețu (CSM Brașov) a terminat pe podium Campionatul Național de sabie rezervat cadeților. Sportiva antrenată de Marius Gălățanu, a obținut medalia de bronz, după ce a fost învinsă în asaltul pentru intrarea în finală, de cea care avea să câștige concursul-Martiș Sabina (CSA Steaua București).
Natalia Bugaevski (CSTA București) a terminat pe locul 2, iar ceea de-a doua medalie de bronz a fost cucerită de Ilinca Pantiș (Riposta București).
Ceilalți sportivi de la CSM Brașov, s-au clasat după cum urmează: 23-Ana Maria Botezatu, 24-Ștefania Szabo, 27-Alesia Cîdă, 31-Vanessa Danciu. Competiția desfășurată în sala Ana Pascu din capitală, a aliniat la start 44 de sportive de la toate cluburile de profil din țară.
După CN, sportivii brașoveni au concurat la Cupa Riposta 2017 – Circuit European de Cadeți, competiție care a fost organizată în weekend, în sala Polivalentă din București (82 de sportivi, 12 țări participante).
Rezultatele sabrerelor de la CSM Brașov au fost următoarele: Diana Crețu – locul 14, Ana Maria Botezatu – locul 31 (5 ani sub categoria de vârstă!), Vanessa Danciu – locul 51 (4 ani sub categoria de vârstă!), Alesia Cîdă-locul 53, Szabo Ștefania-locul 54. Foarte bună a fost și evoluția Robertei Ciobanu (CS Dinamo – antrenor Rareș Dumitrescu), care a încheiat competiția pe locul 16.