MEC introduce declarații pe propria răspundere pentru elevi și profesori, că nu înregistrează sau distribuie cursurile online

MEC introduce declarații pe propria răspundere pentru elevi și profesori, că nu înregistrează sau distribuie cursurile online

Ministerul Educației introduce două declarații pe propria răspundere, pe care vor trebui să le semneze părinții, elevii și profesorii, potrivit unui document trimis în toate școlile și obținut de Edupedu.ro.

În aceste noi formulare, atât cadrele didactice, cât și elevii și părinții ”se obligă” să nu înregistreze / distribuie orele online și să ia toate măsurile pentru a preveni astfel de acțiuni.

Este pentru prima dată când și elevii sunt puși să semneze declarații pe propria răspundere, alături de părinți. Declarația pentru elevi și părinți invocă două articole din Legea Educației și Ordinul 5545/2020 al ministrului Educației, precum și Codul Penal.

Ministerul motivează că aceste declarații sunt o măsură suplimentară pentru protejarea dreptului la imagine atât în cazul cadrelor didactice, cât și în cel al elevilor.

 ”Acest document vine în completarea prevederilor metodologiei-cadru pentru desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal”, menționează Ministerul Educației.

Consiliul Național al Elevilor și-a exprimat indignarea făță de cele două declarații și solicită Ministerului Educației “eliminarea acestor declarații inutile și monitorizarea îndeaproape, prin inspectoratele școlare județene, a activității didactice online a profesorilor, de multe ori inexistentă”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Cine e omul din spatele candidaturii Elenei Lasconi. A mai lucrat pentru o candidată care a devenit președinte în 2019 - Dezvăluiri Snoop

De top în Brașov