Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Brașov a dispus măsuri suplimentare pentru limitarea răspândirii infecțiilor cu Covid-19 în zona Mănăstirii Constantin Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus, pentru sărbătoarea de Sfânta Maria, din 15-16 august.
Astfel, sâmbătă și duminică, în intevalul orar 8.00-14.00, în interiorul lăcașului de cult și împrejurimi va fi interzis accesul autovehiculelor de orice fel.
De asemenea, va fi interzisă în aceste 2 zile de weekend, orice activitate economică desfășurată la terase, în magazine sau la tarabe.
Totodată, este obligatorie purtarea măștii de protecție în spațiile amintite, inclusiv în cele deschise din jurul mănăstirii. Excepție de la purtarea măștii de protecție vor face copiii cu vârsta sub 5 ani.
Această hotărâre va fi adusă la cunoștința cetățenilor prin afișare pe site-ul dedicat mănăstirii și zonei turistice, precum și la avizierele din comuna Sâmbăta.
Măsura vine în contextul în care Sărbătoarea Sfânta Maria de la Mănăstirea Constantin Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus atrage mii de turiști, ocazie cu care este așteptat un aflux crescut de vizitatori în zonă.