Școli din trei comune din județul Brașov sunt incluse în programul ”Masa caldă” din anul școlar 2021-2022.
Guvernul României a aprobat prin OUG, programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 150 de unități de învățământ preuniversitar de stat, din întreaga țară, program cunoscut și sub titulatura de „Masa caldă”.
Elevii vor beneficia, pe lângă produse de panificaţie şide produse lactate, de fructe şi legume în valoare totală de 76 de milioane de lei
“Executivul a adoptat prin ordonanță de urgență Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 150 de unități de învăţământ preuniversitar de stat, program esențial pentru prevenirea și diminuarea fenomenului de excluziune socială şi de reducere a părăsirii timpurii a şcolii, precum și pentru formarea deprinderii unei alimentații sănătoase la copii, prin îmbinarea principalelor grupe de alimente: cereale, carne, brânzeturi, legume și fructe, în defavoarea produselor alimentare de tip „junk food”, a anunțat Ministerul Educației.
Printre cele 150 de școli se numără și trei unități școlare din județul Brașov, respectiv Școala Gimnazială din Părău, Școala Gimnazială din Tecușu și Școala Gimnazială din Lisa.
Bugetul alocat județului Brașov este de 460.000 lei pentru un număr de 686 de beneficiari, alocat unităților de învătământ, după cum urmează:
- Școala Gimnazială din Părău – suma alocată este de 166.000 lei pentru 248 de elevi
- Școala Gimnazială din Tecușu – suma alocată este de 129.000 lei, pentru 193 de beneficiari
- Școala Gimnazială din Lisa – suma alocată este de 165.000 lei pentru 245 de elevi.
În cadrul programului, preşcolarii şi elevii din cele trei de unităţi de învăţământ vor primi, cu titlu gratuit, un pachet alimentar sau o masă caldă pe zi, în limita valorii zilnice de 15 lei/beneficiar (inclusiv TVA).
Lista celor 150 de școli:
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!