Suntem în săptămâna albă, sau săptămâna brânzei, când după ospețele de Câșlegii de iarnă, când se fac petreceri, nunți și alte serbări, se mai pot consuma lactate și peste, este o intrare treptată în Postul Mare.
Calendarul vechi românesc sărbătoreşte în această perioadă ultima săptămână de petrecere şi veselie până la Duminica Izgonirii din Rai a lui Adam care marchează cea de-a două Lăsată a secului înainte de postul Paştilor.
Se mai numește și Săptămâna Nebunilor deoarece, chiar dacă sunt permise căsătoriile celor „întârziați”, în mentalul țărănesc numai nebunii, proștii și urâții satului lasă nunta până în pragul Postului Mare.
Este o săptămână în care fiecare zi poartă un nume, aduce o interdicție sau, dimpotrivă, o îngăduință.
Este ultima săptămână dinaintea unei lungi perioade de interdicții și privațiuni, și este un răstimp de agitație, nebunii, veselie, manifestări dezlănțuite, care culminează cu petrecerea plină de excese dată cu o zi înainte de intrarea în post.
Săptămâna nebunilor este marcată și de acte rituale specifice începutului de an agrar, celebrat la echinocțiul de primăvară. Astfel, prof. Ion Ghinoiu preciza: „prin fixarea Paștelui în raport cu echinocțiul de primăvară și faza lunară, cele mai importante sărbători și obiceiuri păgâne au fost împinse în afara ciclului pascal, la Lăsatul secului și la Rusalii”.
Tot în această săptămâna, tinerii se mascau în personajele unei nunți, de la mire și mireasă, la nași, preot, dascăl și până la nuntași, și străbăteau așa ulițele satului, speriind copiii și sărutând fetele tinere. Se îndreptau către un pom sub care era oficiată o parodie de cununie. Se opreau apoi la râu, unde mirii se spălau pe mâini, într-un gest ritual, apoi se îndreptau cu toții către casele oamenilor, unde erau cinstiți cu băutură.
Zilele acestei săptămâni au și ele denumiri corespunzătoare:
Prima zi este Lunea albă, cunoscută și ca Lunea burdufului, pentru că atunci se taie burduful de brânză.
În Marțea albă, e bine să se mănânce brânză. Nu se spală rufe și nu se face baie, fiindcă albește părul.
În Miercurea albă este dezlegare la lactate și pește. Nici în această zi nu e bine să te speli pe cap, ca să nu încărunțești de timpuriu.
În Joia nepomenită sau Joia necurată, femeile spală cămășile, ca să fie albe peste an, dar nu torc, ca să nu le fie în primejdie bărbații, duși cu treburi la pădure. Se mai numește și Joia furnicilor, pentru că femeile aduc ofrande acestor insecte. Se face o turtă din făină sau din mălai, care se unge cu unt sau cu brânză și se așază pe un mușuroi, pentru ca insectele să aibă ce mânca și să nu facă pagube în timpul verii.
Urmează prima din cele 12 vineri scumpe de peste an, care se marchează înaintea fiecărui praznic. Se țin cu post și rugăciune, mâncând numai seara, pentru binele casei și pentru curățirea sufletului. În unele sate, sunt ținute îndeosebi de tineret, pentru a avea noroc la căsnicie.
În Sâmbăta albă se fac plăcinte și se dau de pomană. Bărbații nu lucrează, fiind în primejdie de căzături, iar femeile nu cos și nu spală cămăși bărbătești. Se împart colăcei, colivă cu lumânări mici și plăcinte, pentru ca cei ce le dau de pomană să aibă ce mânca pe lumea cealaltă. Fetele aduc câte un ulcior de apă de la izvorul cel mai rece și dau de pomană ca să aibă izvor în cealaltă lume.
Se mai spune că în Săptămâna albă nu se toarce, ca să nu se facă peste an viermi în fructe. De asemenea, ca să nu-ți albească părul și să nu orbești, nu e bine să te speli pe față și pe cap, decât dacă pui în albie o bucățică de brânză.
„LUCRĂ, MAMĂ, CE-I LUCRA/ ȘI-MI PORNEȘTE URSITA”
În comunitățile tradiționale, duminică a avut loc ultimul joc din Câșlegile de Iarnă. Dacă în vechime dansul avea funcție ritualică, mistică sau războinică, jocul satului continuă să delimiteze un spațiu special, deschis celor care lasă în urmă vârsta copilăriei, o perioadă de doliu sau de boală și închis celor ce nu respectă legile nescrise, transmise prin generații.
Resturile rămase de la ultima masă de dinaintea Lăsatei Secului de Carne au fost aruncate în zorii zilei spre cer, către răsărit, rostind: „Păsările cerului, eu vă dau hrană de la masa mea spre a fi îndestulate și de la holdele mele oprite!”. Se numește „Legarea grânelor” și este un ritual străvechi, de protecție a recoltele.
În vechime, la această dată aveau loc bătăi rituale pentru stimularea fertilității amorțite în timpul iernii: „Lunea Burdufului era ziua în care gospodarii tăiau burdufurile golite și le dădeau tinerilor mascați să-i lovească pe „holteii” care nu se însuraseră.” Narcisa Știucă – “Sărbătoarea noastră cea de toate zilele”. În unele zone, mascații „băteau” cu burduful, în scop fertilizator, femeile care nu puteau avea copii. Nu scăpau de „bătaie” nici câinii, pentru că, în unele zone începe Tărbacul Câinilor, Goana Câinilor sau Jujeul. Însă, de data aceasta, aveam de-a face cu o practică magică surprinzător de violentă, prin care se alunga simbolic iarna patronata de Lup, pentru a face loc verii patronate de Cal, animal solar ce însoțește divinitățile din calendarul de vară.
Azi este Marțea Albă, zi în care, in vremuri de mult apuse, femeile aveau grijă să mănânce brânză, aliment ce urma să le facă postul mai ușor și se fereau să-și spele părul, pentru a nu albi înainte de vreme.
Sursa: Profesor Ion Ghinoiu, Iulia Gorneanu, crestinortodox.ro
Sursa foto: miscarea de rezistenta
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!