Marș pentru promovarea adopției câinilor, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe

Marș pentru promovarea adopției câinilor, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe

Locuitorii din Sfântu Gheorghe sunt invitați să se alăture unui marș pentru promovarea adopției câinilor, care va avea loc sâmbătă, 23 martie, începând cu ora 10.00. Evenimentul va începe în fața Teatrului Tamási Áron, unde participanții sunt încurajați să vină însoțiți de câinii lor adoptați pentru a susține cauza. Marșul va continua pe traseul către sensul giratoriu de la gară și înapoi la punctul de plecare.

Scopul acestui eveniment, organizat de Adăpostul din Câmpul Frumos, Asociația Amy și Asociația Justice for Animals, este de a atrage atenția asupra importanței adopției câinilor abandonați și neglijați.

Participanții sunt sfătuiți să folosească hamuri și zgărzi pentru câinii lor.

„Haideți să arătăm că nu suntem puțini cei care considerăm că este importantă adopția câinilor și salvarea lor! Oricine este așteptat la marș, și cei care au adoptat, și cei care susțin cauza noastră. M-am tot gândit cum să mai promovăm adopția, că deja le-am încercat pe toate și tot nu este de ajuns. Așa că mi-a venit ideea, am vorbit cu Nándor și așa am început pregătirile împreună. Am vrut să organizăm un astfel de marș în august, când e Ziua Internațională a Câinilor, dar cred că putem să îl facem și acum și atunci”, ne-a spus președinta Asociației pentru câini fără stăpân AMY, Pora Kinga.

Președintele Asociației Justice for Animals, Igyártó Nándor, a subliniat că, deși evenimentul în sine poate să nu fie observat de un număr mare de oameni, speră că ulterior, prin intermediul internetului, vor putea obține o expunere mai mare a acestei cauze.

„Oamenii trebuie să ni se alăture pentru a atrage atenția asupra importanței adopției. În România, câinii găsiți pe străzi sunt ținuți în adăposturile de stat doar timp de 14 zile, după care pot fi eutanasiați legal. De asemenea, adopția de la asociațiile non-profit este esențială, deoarece prin eliberarea unui loc putem salva un alt câine. Cred că evenimentul în sine nu va fi văzut de mulți oameni, însă ulterior, cu ajutorul internetului, sperăm să obținem o mai mare expunere a evenimentului. Dacă primul eveniment va fi un succes, ne dorim să organizăm un astfel de marș cel puțin o dată pe an”, a adăugat și președintele Asociației Justice for Animals, Igyártó Nándor.

Așadar, sâmbătă, 23 martie, sunt așteptați la marș toți cei care sunt hotărâți să facă o diferență și să contribuie la salvarea vieților necuvântătoarelor.

Sursa: covasnamedia.ro

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

 

Distribuie dacă îți place!