Eveniment

Marius Stoianovici cere o analiză a cotizațiilor anuale ale Consiliului Județean în Fundații și Asociații

Sebastian Dan

Singura intervenție a unui consilier județean, legată de punctele de pe ordinea de zi, a ședinței de astăzi a Consiliului Județean Brașov a fost cea a consilierului județean Marius Stoianovici (PLUS) la punctul privind aprobarea sumelor pentru plata cotizațiilor la Asociațiile și Fundațiile unde CJ Brașov este membru.

„Referitor la acest punct de pe ordinea de zi, am precizat și în cadrul Comisiei 5 din care fac parte că voi vota acest punct cu discuții. Vorbim, totuși, de o sumă de circa un milion de euro pe care Consiliul Județean o plătește anual pentru plata cotizațiilor la 20 de asociații și fundații în care UAT  județul Brașov este membru. Înțeleg faptul că astăzi prindem doar în buget aceste sume, urmând ca ele să fie decontate ulterior de executiv fiecărei entități în parte. Cum avem de-a face cu o ședință deîndată și înțelegem că nu a existat timpul fizic necesar prezentarii unei situatii, vom vota pentru, dar cerem ca aceste sume să nu fie decontate de executiv înainte de prezentarea consilierilor județeni a  unor rapoarte financiare, de activitate atât ale entităților, cât și a reprezentantului CJ, precum și a planului de acțiuni pe 2021. Am studiat rapoartele pe 2018 și 2019 și am constatat faptul că acestea nu cuprind informațiile esențale unei analize care să ne arate oportunitatea achitării acestor contribuții, păstrarea calității de membru în aceste asociații sau eventuala înlocuire a reprezentanților CJ din aceste asociații, unii dintre ei nemaiavând  nici calitatea de ales județean. Grupul nostru de consilieri poate redacta o propunere de draft de raport pe care să-l înainteze Executivului pentru a fi folosit în acest sens”, a precizat Stoianovici.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!