Unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți fotbaliști brașoveni ai tuturor timpurilor, Marius Lăcătuș, a avut o intervenție la Radio România Brașov, subiectul zilei fiind nedesființarea echipei de seniori de la Corona, dar și cum vede el reînființarea FC Brașov.
Despre intenția de desființare a echipei Corona
„În primul rând, mă bucură decizia care a fost luată de autorități, pentru că mi se părea absurd, sincer vă spun, ca o echipă care este pe primul loc, deci care e practic în obictiv – acela de a promova, se fie desființată! Eu cred că, mai ales după ultimul rezultat (n.r. – victorie cu 3-0 în fața echipei de pe locul 2, CS Blejoi), Corona este echipa cu șansele cele mai mari de a promova. Mai ales după acest rezultat, șansele i-au crescut foarte mult să ajungă în Liga a 2-a. Nu cred că era o decizie bună pentru fotbalul brașovean, indiferent de ambițiile care există în oraș”.
Care ar trebui să fie primul pas în noul proiect FC Brașov? Citiți pe sportbv.ro!
Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!