Senatorul PSD Marius Dunca trage un semnal de alarmă legat de lipsa de implicare a președintelui României în adevăratele probleme pe care le au cetățenii.
În plină criză energetică, președinția propune activități pentru elevi în Școala Altfel, dar aceasta a fost eliminată din structura anului școlar încă din noiembrie 2021.
„Președintele Iohannis dovedește, din nou, că este total decuplat de la problemele poporului pe care pretinde că îl conduce! Într-un moment în care toată lumea se aștepta ca președintele să convoace urgent o ședință CSAT pentru a interveni decisiv în criza energetică pentru rezolvarea problemelor sociale și de securitate națională, președinția propune activități pentru elevi legate de schimbări climatice și mediu. Oare acestea sunt prioritățile, adevăratele probleme ale României în acest moment?
Și pentru ca penibilul să atingă cote și mai mari, administrația prezidențială a propus ca noua tematică să fie predată anul acesta în Școala Altfel, eliminată din structura anului școlar încă din noiembrie 2021 de către ministrul Sorin Cîmpeanu, prin modificarea făcută în timpul vacanței forțate a elevilor. Se pare că profesorul Iohannis nu și-a pregătit cum trebuie temele.
Rămâne aceeași întrebare: mai avem oare președinte?” a concluzionat Marius Dunca, președintele PSD Brașov.