Marius Dunca: „Guvernul susține investițiile din economia națională într-un context marcat de crize multiple la nivel european și global”

Marius Dunca: „Guvernul susține investițiile din economia națională într-un context marcat de crize multiple la nivel european și global”

Senatorul PSD Marius Dunca consideră că susținerea economiei naționale prin intermediul investițiilor publice reprezintă o prioritate pentru actuala guvernare.

„Guvernul susține investițiile din economia națională într-un context marcat de crize multiple la nivel european și global. Schema de ajutor de stat pentru investițiile importante în economie a fost majorată cu un miliard de lei. Astfel, această creștere consistentă față de suma deja alocată de 6,38 mld. Este cea mai eficientă acțiune pentru dezvoltarea economiei românești. Este nevoie de menținerea, dar și de crearea de noi locuri de muncă.

Lista solicitărilor depusă oficial la ministerul Finanțelor conține 193 de investiții majore, care se ridică în total la peste 3,2 miliarde lei pentru care se solicită un ajutor de stat de aproximativ 682,8 milioane lei, în domenii precum industria alimentară, materiale de construcții, producția de hârtie. Schema de ajutor de stat pentru investițiile cu impact major în economie a atras, de asemenea, proiecte din partea multor companii din industria auto.

Avem de 4 ori mai mulți kilometri lansați în licitație decât în 2021

Și la Ministerul Transporturilor se lucrează în ritm susținut. După 9 luni de mandat PSD la Ministerul Transporturilor, avem de 4 ori mai mulți kilometri lansați în licitație decât în 2021. Au început activitățile pe primul lot al autostrăzii care va asigura legătura dintre Muntenia și Moldova. Zecilor de contracte semnate pentru dezvoltarea infrastructurii li se va adaugă unul extrem de important și de așteptat. Ministrul Sorin Grindeanu a lansat licitația pentru achiziția a încă 20 de trenuri electrice, de mare viteză. Acestea vor asigura călătorilor români condiții civilizate, de secol 21. De asemenea, Guvernul a alocat 739 de milioane de lei pentru construirea conexiunii feroviare cu Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav.

România va depăși această perioadă și va ieși mai puternică daca statul va continua sa deschidă noi proiecte și oportunități de investiții, dacă mediul privat și sectorul public vor lucra împreună”, a concluzionat Marius Dunca, președintele PSD Brașov.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Reguli noi de colectare a ambalajelor în zonele turistice

Anunţuri mică publicitate