Politică

Marius Dunca: „Fiscalitatea se mai poate relaxa, vorbim de lucruri concrete”

Sebastian Dan

marius-duncaVeniturile oamenilor trebuie să țină pasul cu creșterea economică, iar o relaxare fiscală va alimenta la rândul ei o menținere a acestor tendințe, afirmă președintele PSD Brașov, Marius Dunca.
Social-democratul a prezentat măsurile care vor fi luate de viitorul guvern PSD, prin care vor fi acordate scutiri de impozit unor salarii sub un anumit cuantum, sau unor anumite categorii profesionale.

Impozit zero

Social-democrații solicită o dezbatere publică de la toţi candidaţii, pe marginea programelor pe care le propuse. Temele pe care le consideră potrivite sunt creerea de locuri de muncă, dezvoltare economică, măsuri sociale, relaxare fiscală, pe scurt, ce vor partidele să facă în continuare, din acest moment economic.
„Noi știm ce e de făcut, am știut și în guvernarea 2012-2015, în care ce am propus cetăţenilor, am făcut. Credem în măsurile de relaxare fiscală, care îmbunătățesc nivelul de trai, însă vor și alimenta economia. Şi dacă am adus în discuţie relaxarea fiscală vă spun şi ceea ce ne propunem. Până în 2018, 18% TVA. Chiar dacă unii analişti economici ne-au criticat în guvernarea 2012-2015 pentru că anunţasem reducerea TVA de la 24 la 20% şi a celui la alimente, la 9%, am avut curajul să le implementăm, iar bugetul a avut de câştigat. De asemenea, pentru sănătatea presei, 9% TVA pentru publicitate, iar pentru impulsionarea construcțiilor, 0% TVA pentru vânzarea de locuințe. Nu vom mai impozita salariile mai mici de 2.000 de lei, vom aplica un impozit pe venit pentru salarii mai mari de 2.000 de lei, de 10%. Știm ce categorii profesionale sunt deficitare, așa că nu vom mai impozita salariile medicilor și ale IT-iștilor, indiferent de nivelul lor”, declară Marius Dunca.

Au acoperire măsurile?

Președintele PSD Brașov răspunde și celor care se tem că relaxarea fiscală ar pune în dificultate bugetul. Marius Dunca consideră acele voci ca o manifestare a începutului dezbaterilor.
„Aceste măsuri au o sustenabilitate prin faptul că vor fi atrase fonduri europene şi prin faptul că vor veni bani după implementarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii. O politică de investiţii şi programe publice prin care se vor injecta bani în economia reală, vor face ca măsurile propuse de PSD să poată fi aplicate. În următorii patru ani, programul PSD va duce la creşterea PIB cu 33,7%. Creşterea veniturilor încasate la Bugetul General Consolidat va duce la o scădere a datoriei guvernamentale şi la un deficit bugetar de doar 2.0%. Prin aplicarea acestor măsuri, peste un milion de români vor înregistra o creştere a salariului brut cu până la 1.000 de Euro, ceea ce va permite practic românilor să intre în clasa de mijloc. Vor fi create 850.000 de noi locuri de muncă bine plătite iar rata şomajului se va reduce cu 3.5%. Reducerea decalajelor dintre mediul rural şi cel urban şi promovarea măsurilor care să asigure echitate socială vor face ca 1.5 milioane de români să nu mai fie expuşi riscului la sărăcie”, declară liderul social democrat.