Marius Dunca: „Economia României are nevoie de investiții publice semnificative, iar comunitățile locale au nevoie de dezvoltare!”

Marius Dunca: „Economia României are nevoie de investiții publice semnificative, iar comunitățile locale au nevoie de dezvoltare!”

Ministerul Dezvoltării pregătește semnarea primelor contracte finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Senatorul PSD Marius Dunca consideră că este vital ca în vremuri tulburi investițiile să continue pentru a asigura consistență în economie.

„Programele de investiții, susținute de PSD, reprezintă, în acest moment, unul dintre pilonii importanți ai programului de guvernare și sunt esențiale pentru combaterea efectelor negative din economie, provocate de pandemie si de războiul din Ucraina. Economia României are nevoie de investiții publice semnificative, iar comunitățile locale au nevoie de dezvoltare, indiferent de culoarea politică.

Unitățile administrativ-teritoriale din județul Brașov vor primi finanțare pentru 93 de investiții, în valoare totală de peste 890 de milioane de lei. Prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, Guvernul României asigură serviciile de bază în localități (apă, rețele de canalizare și de gaze) și reabilitează drumurile și podurile.

Marius Dunca: Investiții importante la Codlea, Făgăraș, Săcele, Zărnești

Este vorba despre proiecte de dezvoltare care vor îmbunătăți substanțial viața cetățenilor județului Brașov. Mă refer aici la construirea Arterei Ocolitoarei Mici la Codlea (peste 11 milioane lei). A Variantei de Ocolire a Municipiului Făgăraș (16 milioane lei). Modernizare și reabilitare drumuri comunale și străzi în comuna Vama Buzăului (10 milioane lei). Modernizări străzi în Municipiul Brașov (43 milioane lei).

Consiliul Județean Brașov va beneficia de o finanțare în valoare de 140 de milioane de lei pentru modernizarea unor drumuri interjudețene. Municipiul Săcele a primit finanțare de peste 13 milioane de lei. Pentru două obiective de investiții. «Rețea apă cartier Cernatu» și «Rețea canalizare menajeră cartier Cernatu». Pentru modernizarea rețelei de apă și canalizare la Zărnești au fost alocate fonduri de peste 9 milioane de lei. Acestea sunt doar câteva dintre investițiile care vor fi realizate în județul Brașov.

Finanțările «Anghel Saligny» completează alte programe care sunt puse la dispoziția comunităților locale. Sper ca toate cele 93 de investiții să fie implementate cu succes. Să ducă la dezvoltarea semnificativă a comunităților din județul Brașov”, a declarat Marius Dunca, președintele PSD Brașov.

Distribuie dacă îți place!
Alte articole:   Protocol între CNAS și Patriarhia Română pentru sprijinirea pacienților oncologici

Anunţuri mică publicitate