Eveniment

Marile orașe porturi încep pe rând să interzică acostarea navelor de croazieră

Cristina Cristea

Crește tot mai mult lista destinațiilor de călătorie de top de pe țărmurile Mării Mediterane și nu numai, care impun restricții din ce în ce mai mari pentru acostarea navelor de croazieră în porturile lor.

Monaco s-a alăturat și el unor orașe precum Veneția, Barcelona și Dubrovnik, care încearcă să oprească debarcarea necontrolată a mii de turiști în fiecare zi, întrucât aceștia generează o presiune gravă asupra infrastructurii și mediului, dar aduc în același timp beneficii economice disproporționat de mici comunităților locale, relatează Money Review citat de rador.

Marsilia din Franța și Amsterdamul din Olanda sunt, de asemenea, pe cale de a impune restricții pentru navele de croazieră, în timp ce Barcelona ia în considerare înăsprirea și mai mult a cadrului stabilit deja în acest sens.

Începând din acest an, Monaco va accepta doar nave de croazieră de lux, țintind astfel doar spre călătorii care pot furniza o valoare adăugată mare, cu condiția ca aceste nave să nu depășească 250 de metri lungime, iar capacitatea lor să nu depășească 1.250 de pasageri.

Prin urmare, exclude toate navele moderne de croazieră, de dimensiuni foarte mari care au fost lansate în ultimii ani și care urmează să-și înmulțească cursele în apele Mediteranei.

În Grecia, în schimb activitatea de croazieră rămâne în mare parte necontrolată și nu sunt respectate nici măcar restricțiile care au fost stabilite pentru destinații excesiv de aglomerate, precum insula Santorini.