Sport

Mariana Tîrcă este încrezătoare în victoria contra Craiovei

Sebastian Dan

handbal corona brasovAntrenoarea echipei Corona, Mariana Tîrcă are mare încredere că echipa braşoveană poate păstra toate punctele la Braşov la finalul meciului cu SCM Craiova, care se va disputa luni, de la ora 19.00, la Braşov.

„Va fi un joc de campionat destul de dificil, în faţa unei echipe care s-a întărit foarte tare dar noi vom pregăti acest meci în aşa fel încât să ieşim de pe teren învingători. Ne dorim foarte tare să creştem procentajul în faţa porţii şi să eliminăm din greşelile făcute până acum. Este o partidă foarte importantă în care avem nevoie de toate cele trei puncte puse în joc. Din păcate, vom fi nevoiţi să ne lipsim de aportul Cameliei Hotea, o jucătoare importantă care traversa o perioadă foarte bună. Ghinionul a făcut însă ca la o mişcare greşită la un antrenament, tendonul să se rupă şi să fie nevoie de operaţie. Am însă încredere că jucătoarele care vor intra pe postul ei, vor face totul pentru a ajuta echipa să câştige acest meci”, a spus antrenoarea Coronei, Mariana Tîrcă.

Partida dintre Corona şi SCM Craiova se va disputa luni, ora 19.00 în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibaşi”. Până în ziua meciului, sâmbătă, de la ora 12.00, echipa de handbal împreună cu staff-ul administrativ se vor întâlni cu fanii la Coresi Shopping Resort, în zona scenei din Piaţa cu copaci.