Sport

Marian Ivan, despre situația de la FC Brașov: „Să-și asume și să explice cum s-au cheltuit banii Brașovului!”

Marian Stoica

Marian Ivan, fost fotbalist exponențial al ”stegarilor”, este mâhnit de situația în care a ajuns clubul său de suflet.

Săptămâna a început cu o veste teribilă pentru FC Brașov, care s-a văzut retrogradată în al treilea eșalon după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne a respins apelul depus de clubul galben-negrilor împotriva FRF. Echipa de sub Tâmpa nu a îndeplinit condițiile minime de continuare în Liga 2, iar formația se dezintegrează deja.

Conform unui comunicat al clubului, 15 fotbaliști au semnat deja actele de reziliere ale contractelor. Gruparea a anunțat că echipa, cu juniori, se va prezenta la meciul de miercuri din turul II al Cupei României, cu AFC Odorheiu Secuiesc, pentru a evita excluderea din competițiile organizate de FRF. FC Brașov nu exclude varianta de a continua în Liga 3 în noul sezon competițional.

Coleg de cameră cu Gheorghe Hagi

Marian Ivan, 54 de ani, a fost căpitanul și golgeterul galben-negrilor, mai mult, a făcut parte din lotul „tricolorilor” la World Cup 1994. Nu a bifat niciun minut pe gazon în America, dar a făcut parte din grupul Generației de Aur. Fostul coleg de cameră al lui Gică Hagi a fost tranșant în privința subiectului săptămânii în fotbalul brașovean.

„Cei care au fost la club în ultimii doi ani să răspundă și să spună publicului ce s-a întâmplat. Mai ales că este o grupare susținută din bani publici. Să-și asume! Să dea niște explicații cum s-au cheltuit banii din bugetul local. Eu voiam o echipă FC Brașov care să fie în Liga 1, Brașovul nu are voie să o scalde prin ligile inferioare.

A jucat în cupele europene, a dat mulți fotbaliști exponențiali, Lăcătuș, Pescaru, Adamache, chiar și eu, care am ajuns la Mondial din postura de jucător al Brașovului. Mă doare sufletul, iubesc enorm Brașovul, chiar dacă n-am lucrat decât ca jucător la acest club. Voiam și eu să mă bucur de echipa mea de suflet„, a reacționat Marian Ivan pentru GSP.ro.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI