Brașovul are artiști spectaculoși, nu este o noutate. Maria-Magdalena Vacariu un artist plastic brașovean dedicat elevilor pe care îi îndrumă. În seria de interviuri de până acum v-am prezentat mulți artiști talentați ai orașului nostru. Pentru a-i cuprinde pe toți mi-ar trebui mai multe vieți și ziua să fie de cel puțin 48 de ore nu 24.
În drumurile mele întâlnesc doar o parte din acești minunați oameni, artiști, care ne îmbracă ziua în culori. În plină pandemie participam la Muzeul de Artă din Brașov la un atelier de pictură pe mătase. Experiențele noi în lumea mesteritului mă surprind mereu, nu doar pentru experiența în sine, dar mai ales pentru oamenii pe care am șans să îi cunosc în astfel de întâlniri.
O știam din mediul online pe Maria-Magdalena Vacariu, în viața de zi cu zi atunci a fost prima oară când drumurile noastre s-au intersectat. Am povestit puțin, mă atrag oamenii talentați, visători, artiști, cu gândurile pe suflet. Sufletul de cele mai multe ori prea expus publicului. Așa îi simt eu.
Când spun suflet de artist viziunea prinde contur.
Îi părea rău că nu mai prinsese loc la atelier. Doar că așa am avut ocazia să cunosc și omul, nu doar artistul. Când văd o creație, mereu mă gândesc la cel care a conceput-o. Îmi pare greu să mă desprind de creatorul acelui act artistic.
De curând, la Muzeul de Artă din Brașov, împreună cu elevii școlii pe care o conduce și unde este profesor, a avut o expoziție spectaculoasă, despre care s-a vorbit. Un real succes, așa am simțit, eu fiind doar un intrus în această lume a artei. Pictura se trăiește, culoarea se simte, ce are de spus artistul într-un tablou nu este mereu ceea ce vedem și înțelegem noi. O lume a misterelor.
Am povestit despre artă, despre elevii ei, despre școală, despre viață, despre bucurii și tristeți.
În expoziția recentă a expus împreună cu elevii ei, 10 artiști în total. Nu toți profesioniști, unii au și alte meserii. Îmi spunea cu privirea luminoasă, că nu se vede nicio diferență între cei profesioniști și cei care au și alte meserii. Am simțit conexiunea pe care a realizat-o cu elevii ei. Erau un grup. Nu simțeam relația profesor-student, mai degrabă, artist-artist. Îmi povestea că drumul ei nu a fost inițial spre artă, spre pictură. După liceu a urmat sociologie, la Iași, la Universitatea Alexandru Ioan Cuza. A trebuit să ajungă în Australia ca să se apuce la modul serios de pictură, îmi spune că este o întreagă poveste.
Iubesc poveștile.
A trecut întâi prin Oxford, un an, îi venea greu să se întoarcă acasă. Si-a dorit mereu să plece din țară. Erau pe atunci niște conjuncturi și sociale și politice care o determinau să vrea să fie înafara țării. Așa a ajuns în Australia, unde a stat 7 ani. După ce a luat cetățenia, nu și-a mai dorit să rămână acolo. Ce pot să spun, așa sunt artiștii, sufletul de artist și trăirile diferite.
Tot în Australia a fost sfătuită să nu vândă primul tablou sub 1000 de dolari, așa a și făcut. A primit inspirația de a deveni mentor pentru alții și să încerce să dea mai departe ce a primit.
Am vizitat expoziția recentă a Magdei și am simțit acea energie extraordinară, a grupului, energie prin care ei creează.
Cu un cv impresionant pe care nu îl voi reda în acest articol, ar ocupa mult prea mult spațiu, expoziții; premii; articol; expoziții de grup; apariții televizate, picturi în colecții private în Statele Unite ale Americii, Australia și Europa, artistul se dezvăluie mai greu când povestim.
Am rugat-o să îmi acorde un interviu. Vă invit să o cunoașteți pe Maria-Magdalena Vacariu, artist plastic brașovean
Cine este Maria-Magdalena Vacariu?
Sunt pictor și profesor în Brașov, am cursurile mele private de pictură și desen. De mică mi-am dorit să fiu pictoriță, pe la 4 ani am câștigat un premiu inter-județean de artă. Mult mai târziu am luat un premiu pentru portretistică de la Royal South Australian Society of the Arts.
După liceu nu m-am dus la facultatea de artă pentru că se intra foarte greu imediat după Revoluție, și nu credeam că aș intra. În schimb am făcut Sociologie la Alexandru Ioan Cuza. Dar după ce am absolvit am lucrat intr-o galerie de artă în București.
Am avut ocazia să locuiesc un an în Oxford Anglia, și pentru că nu puteam rămâne legal în Anglia, în 2001 am imigrat în Australia. Unde am obținut și cetățenia australiană. Din 2005 am studiat pictură la Adelaide Central School of Art. După ce m-am întors în țară, în 2008, am absolvit un Master în Arte Vizuale la Universitatea de Arte George Enescu Iași.
Am început să predau pictură și desen în 2009.
Care au fost primii pași în lumea artelor?
Imediat după ce am început să studiez la facultate în Adelaide, am început deja să expun. La un moment dat am expus în același eveniment de artă cu profesorul meu Chirstopher Orchard. Cum eram deja la a doua facultate, simțeam că nu am timp de pierdut și am fost destul de activă cât am fost studentă.
Prima lucrare o mai ai?
Am ceva lucrări vechi, dar nu chiar prima. Pictam în ulei de la o vârstă foarte mică.
Părinții te-au susținut pe acest drum?
Tatăl meu a murit când eram foarte mică. Mama mea nu m-a putut susține să merg la liceul de arte. Am făcut un liceu de matematică-fizică care a venit cu tot ce e legat de comunism și cu faptul că nu aveam nimic în comun cu științele exacte. Dar așa a fost să fie.
Care este cea mai mare lucrare de până acum?
Cea mai mare are 150 cm pe 150 cm și a fost vândută în Australia la un târg mare de artă. Organizatorul a adorat lucrarea și a plasat-o chiar la intrare. A fost cumpărată chiar înainte de a se deschide târgul de către un colecționar. Vizitatorii au căutat celelalte lucrări ale mele, așa se face că una din ele a fost cumpărată de două ori din greșeală. Atunci eram foarte tânără și am acceptat să mai fac o variantă. Acum nu aș accepta, pentru că știu că este foarte greu să fac asta.
Dar lucrarea cea mai dragă ție?
Am diverse lucrări în colecția mea personală, dar în general încerc să nu mă atașez de lucrări. Oricum gusturile mele se schimbă pe măsură ce și eu evoluez, și ce era preferat mai demult nu e neapărat și acum.
Povestește-ne cum a fost când ai vândut primul tabou.
Eram la un târg de artă în Australia și o lucrare a fost cumpărată de o doamnă care a ținut să mă cunoască. Am fost foarte entuziasmată, îmi amintesc, nu mă așteptăm să vând chiar de la prima mea expoziție. Era și o sumă destul de mare, pentru că mentorul meu Robert Hannaford mă sfătuise să nu dau prima lucrare sub 1000 de dolari.
Clienta m-a invitat acasă la ea să văd unde a plasat tabloul. Mi-a povestit că în fiecare dimineață și seară îi spunea „Good morning” și „Good night”. Portretul acela devenise sufletul casei. Adevărul e că portretele pot fi diferite de alte lucrări de artă. Portretele în special încep să aibă o viață a lor odată ajunse în casă, încep să capete un rol important în sufletul proprietarilor. E un rol de care unii proprietari sunt foarte conștienți, alții îl realizează abia dacă se întâmplă să se despartă temporar de portret. Asta se poate întâmpla cu orice tip de artă, dar portretele cumva par să ocupe un rol mai important în inima oamenilor.
În România un artist se poate întreține din artă?
Cred că da, dar sunt extrem de puțini care pot face asta. Adevărul e că majoritatea celor care termină facultatea, lucrează în cu totul alte domenii sau în domenii conexe artei.
Care sunt obstacolele întâmpinate?
Aș putea da vina pe statul român și pe câte și mai câte, dacă nu aș fi trăit atâția ani în străinătate ca să știu că și acolo e destul de greu. Dar într-adevăr acolo sunt mult mai multe galerii comerciale, oamenii sunt interesați de artă contemporană, spre deosebire de România.
Care sunt provocările de a fi profesor de pictură?
Provocarea e să găsești un echilibru și să știi cât să intervii în calea cuiva. Trebuie să ghidezi fără a impune, să arăți ușa, dar să-i lași să intre singuri pe ea. Să îi lași să greșească pentru a învăța. Când văd că cineva are deja un drum al lui, aleg să nu mai intervin foarte mult, doar să ghidez de la distanță. Sunt mândră că studenții mei au stilul lor propriu care nu seamănă cu al meu, pentru că am văzut multe expoziții în care nu puteai deosebi arta profesorului de a studenților.
Cum este lumea artelor?
Este o lume a contrastelor, a frumosului și a urâtului, a tranzacțiilor corecte și a tranzacțiilor speculative, etc.
Ai vreun regret în toată această activitate?
Sunt foarte mulți artiști, și foarte puțini reușesc să fie și recunoscuți și văzuți cu adevărat. Adevărul e că majoritatea renunta la un moment dat, când văd cât de greu e să se impună. A luat mult timp să ajung aici, dar asta face parte și din viață și evoluția mea ca om. Sunt multe lucruri pe care nu le pot explica acum, dar după ce trece un timp, când mă uit în urmă, văd că totul a avut sens și a fost cum a trebuit să fie.
Ne poți spune ce planuri de viitor ai?
Pentru mine pandemia a fost o perioadă prolifică în care am lucrat destul de mult și în pictură proprie și cu studenții mei. Asta a facilitat și expoziția de la Muzeul de Arte, pentru care sunt foarte recunoscătoare. Aștept cu entuziasm ce va urma. Nu îmi fac foarte multe planuri pentru că știu că nu pot controla, dar sper ca pictură mea să inspire cât mai mulți oameni și să aducă bucurie în cât mai multe case. Arta este o bogăție spirituală, și sper ca tot mai mulți români să descopere asta.
Mulțumesc Magda!
Activitatea artistică a Magdei o puteți urmări pe http://www.vacariu.com
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI
