Politică

Maria Grecea pleacă în Norvegia să facă lobby pentru reunirea familiei de români

Sebastian Dan

maria greceaÎn perioada 18 – 22 ianuarie 2016, deputatul PNL Maria Grecea va face parte din  delegația formată din membri ai Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, pentru a discuta cazul familiei Bodnariu.

Pe parcursul acesteia, parlamentarii români vor lua parte la întâlniri cu omologii din Parlamentul norvegian, cu membri ai Guvernului, dar și cu reprezentanți ai Protecției Copilului din Norvegia (temuta Barnevernet).

„Încă de la apariția acestui caz, am fost şocata de măsurile impuse de statul norvegian, pe care le pot cataloga ca fiind cel puțin absurde. Deși nu este membru al Uniunii Europene, Norvegia trebuie să respecte drepturile fundamentale ale cetățenilor români. Oare cum se poate declara un stat democratic o țară în care religia este pur și simplu călcată în picioare ? România, prin instituțiile fundamentale, are datoria să-si apere cetățenii, indiferent de statul în care aceștia se află temporar. Consider că trebuie să depunem toate eforturile pentru a determina autoritățile norvegiene să respecte drepturile familiei Bodnariu, care trăiește în prezent o adevărată dramă”, ne-a declarat Maria Grecea.

Din păcate însă, spuen parlamentarul braşovean, cazul respectiv nu este unic! Presa a readus în atenție un caz ce datează din anul 2012, atunci când Marius și Claudia Rădulescu, doi soți care au rămas fără cei cinci copii preluați de autoritățile norvegiene. Încă de atunci cazul a fost făcut public, însă Ministerul Afacerilor Externe a dat dovadă de lipsă de eficiență și profesionalism. Ministrul Bogdan Aurescu, cel care își aroga meritele pentru recuperarea Insulei Șerpilor în cazul litigiului cu Ucraina, nu a reușit să recupereze cinci copii, cetățeni români, de la statul norvegian.

„Totodată, sunt nemulțumită și de modul în care Ministerul Afacerilor Externe a acționat si in alte cazuri similare familiei Bodnariu, limitându-se să declare că, la nivel bilateral, nu există instrumente juridice care să permită cooperarea judiciară pe marginea acestor cazuri. Mai mult, în toata perioada în care Norvegia a refuzat României cererile de repatriere, nu a autorizat vizitarea de catre autoritățile române a copiilor luați din familii,  Ambasada Romaniei la Oslo, anunţa relaţiile excelente între Norvegia şi România. Avem dovada pe site-ul Ambasadei, din 21 noiembrie 2014!!! Ca mamă, sunt profund îndurerată de situația familiilor care își pierd copiii datorită abuzurilor comise de Barnevernetul norvegian. Atât familia Rădulescu (formată în totalitate din cetățeni români), cât și familia Bodnariu ( familie mixtă, româno-norvegiană) demonstrează eșecul social al unui stat care s-a îndepărtat de valorile creștine, de morală, de Dumnezeu. Oare în ce mediu vor fi crescuți și educați acei copii care au fost îndepărtați de familiile lor ?”, precizează Maria Grecea.

Parlamentarul liberal spune că, în Norvegia, vor fi întâlniri cu familia afectată, cu vecinii lor, şi va exista şi o întâlnire cu autorităţile locale, după care vor fi întrevederi cu demnitarii din Oslo.

„Mi-aș dori să mă întâlnesc cu copiii care au fost luați din mijlocul familiilor, să văd ce condiții le sunt oferite, dar și modul în care li se asigură consilierea psihologică. Voi încerca totodată să înțeleg principiile după care funcționează Barnevernetul norvegian, o instituție care ridică mari semne de întrebare! Îmi pun toată speranţa ca, în urma protestelor stradale, în urma presiunii mass-media, prin intervenția diplomatică, dar nu în ultimul rând prin apelul colegial legislativ pe care dorim să-l facem, familiile afectate vor primi un sprijin real şi poate îşi vor îmbrăţişa copiii în scurt timp”, şi-a exprimat speranţa Maria Grecea.