Margareta Armanko-Zachi, de la planșeta de proiectare la pictura pe lemn. Zbuciumul unei vieți pentru a se regăsi în artă

Margareta Armanko-Zachi, de la planșeta de proiectare la pictura pe lemn. Zbuciumul unei vieți pentru a se regăsi în artă

Brașovul abundă în oameni talentați. Avem mulți meșteri, meșteri populari, meșteșugari și artizani. Lucrările lor ne bucură privirea și ne îmbogățesc viața zi de zi. Pictura pe lemn, în special mobilierul pictat, are un loc aparte în tradiția transilvăneană. În Brașov sunt meșteri talentați în această ramură a picturii și ne-am propus ca rând pe rând să reușim să îi cuprindem pe toți de care avem cunoștință.

Anul trecut ne-am îndreptat atenția spre dna Stela Onut, iar acum vom poposi în atelierul colorat al dnei Margareta Armanko-Zachi, sau Marga așa cum o cunoaște multă lume.

Am avut bucuria să o cunosc cu aproape 8 ani în urmă, fiind colege în aceeași asociație de creatori de artă tradițională, și de la bun început m-a primit cu brațele deschise, oferindu-mi sfaturi care mi-au folosit în cariera de meșter.

Am participat împreună la multe târguri meșteșugărești, în țară și în străinătate, am fost colege în proiecte mai mari sau mai mici, dar trebuie să recunoaștem amândouă că nu am avut răgaz niciodată să stăm pe îndelete de vorbă. Munca de meșteșugar este una susținută, în care pauzele sunt puține.

Am rugat-o să ne spună câteva cuvinte:

“Absolventă a Facultății de Mecanică, am profesat ca inginer proiectant.  Pictura pe lemn am descoperit-o întâmplător după anii ‘90. La început ca un hobby,  pictura pe lemn m-a captivat din ce în ce mai mult

În 1996 am început colaborarea cu un atelier de mobilă al unei prietene. Propriu-zis, aici m-am format și am învățat tehnica picturii și motivele tradiționale specific săsești și maghiare din Brașov și Sibiu. 

Până în 2010, anul înființării firmei, pictura pe lemn a reprezentat un mod de destindere în timpul liber. Am lucrat diferite obiecte de mici dimensiuni pentru prieteni, familie și câteva târguri locale. 

În 2010, am decis să  mă autorizez ca Întreprindere Individuală și să încep să pictez serios. Așa am ajuns la câteva târguri din țară și din Brașov. De la obiectele mici am trecut treptat la lucrări mari, obiecte de mobilier pentru diferiți clienți și pensiuni.  După atâția ani pot spune că pictura pe lemn a devenit un stil de viață.”

Într-o zi de iarnă, am poposit în atelierul dnei Marga, și am povestit, în sfârșit, doar noi două, după atâția ani. Vă invit să aflați povestea unui vis pornit din copilărie, a unei pasiuni pe care o simțea dar nu o trăia și a unui talent fantastic în a mânui pensula pe lemn.

De unde vine numele tău?

Marga: Mă numesc Margareta Armanko-Zachi. Numele acesta vine de la soțul meu, care este de naționalitate maghiară, ambele nume sunt de la el.  Toată lumea mă întreabă de unde vin aceste nume, culmea este că și pe el îl întreabă de unde are aceste nume, le-a moștenit de la tatăl lui care era de naționalitate maghiară, brașovean 100%.

Ești brașoveancă sau Brașovul te-a adoptat?

Marga: Nu, dar acum sunt, nu sunt născută în Brașov, sunt gălățeancă și am venit aici mai întâi în Zărnești, cu repartiție după facultate cum era pe vremea aceea. În ’82 am terminat facultatea și am venit în Zărnești, unde am stat cei 3 ani de stagiu, mai apoi am venit în Brașov. În Zărnești l-am cunoscut pe Ștefan, soțul meu, și așa am devenit brașoveancă.

De cele mai multe ori artizanii pe care îi întâlnesc au meserii diametral opuse artei. Care este profesia ta?

Marga: Sunt inginer mecanic, acum sunt pensionară. Din fericire, am terminat în 1982 TCM-ul la Galați și am profesat ca inginer până în anul 2011. Ultimul loc de muncă a fost în proiectare și sincer îți spun că nu mi-a plăcut niciodată, am făcut ceva ce nu mi-a plăcut, spre deosebire de soțul meu, care a ieșit și el la pensie. Ștefan a fost un inginer dedicat, pasionat de ceea ce face, eu am făcut pentru că așa era modelul pe atunci, aia trebuia să fac, dar nu pentru că mi-ar fi plăcut în mod deosebit. Recunosc, eu când am vrut să dau la facultate, am vrut să dau la ceva bibliotecari, secție care s-a înființat la filologie doar după ce am dat eu la facultate, chiar cu un an după, nu am avut șansa asta. Am urmat TCM-ul pentru că acolo mergeau toți colegii și era cu turma, îți place matematică, îți place fizică, hai la facultate, cam asta a fost.

Am lucrat în secție în Zărnești, de la Zărnești am venit la Uzina 2 – Carfil, în Brașov și aici am stat cea mai mare parte de timp, în proiectare. Știi cum este în proiectare? Ai o ghiulea mare de picior și în cea mai mare parte de timp nu te miști în stânga, nu te miști în dreapta, stai acolo și proiectezi, de creativitate nici nu poate fi vorba, nu prea aveai loc de mișcare, erau acei ani în care îți era impus totul.

Alte articole:   DigCompRo: Sute de mii de români vor dobândi competențe digitale de bază

Nu a fost activitatea mea cea mai frumoasă și când am descoperit pictura pe lemn am remarcat, cred că la un an după ce am început, ce înseamnă să faci ce îți place și să și câștigi bani din asta, este ideal.

Mai mereu, toate pasiunile noastre își au rădăcinile în copilărie. Ai pictat în copilărie?

Marga: Nu, nu, nu am pictat în copilărie, în schimb am avut tot timpul senzația că aș putea să o fac, am avut 10 la desen,  dacă asta e interesant, sau la desenul tehnic la un liceu teoretic, dar mi-a plăcut mai mult pictura, pot să îmi desenez modelele mele care sunt florale, care mi-au intrat deja în rutină, dar nu sunt o pasionată de desen, în schimb culoarea mi-a plăcut și țin minte că eram copilă acasă, când lângă blocul meu din Galați, la parterul unui alt bloc, era fondul plastic și treceam zilnic pe acolo și vedeam tot felul de tablouri. Țin minte și acum: am văzut un tablou care costa 2.500 de lei. Imaginează-ți că primul meu salariu a fost de 1200, peste ani. Era exagerat de scump, m-am uitat la tabloul acela și am zis “de ce aș da eu bani pe un asemenea tablou, când dacă mi-aș pune ambiția sigur l-aș putea face eu”.  Îmi dădeam seama că aș putea să fac pictură. Nu m-am uitat la un bloc și am zis aș putea face un bloc, dar m-am uitat la un tablou și am zis că aș putea face și eu unul.

Copil fiind am avut mereu senzația că aș putea să fac asta. Că pot să pictez

Am venit în Zărnești. Stând acolo singură, mi-am căutat să fac ceva pentru sufletul meu și mi-am luat un carton ca spatele de la mobilă, și am încercat să fac, am făcut câteva tablouri mici și am făcut un tablou mai mare, în alb și negru și gri care mie mi-a plăcut și pe care l-am ținut pentru sufletul meu și în momentul în care l-am cunoscut pe Ștefan, soțul meu, a fost primul cadou pe care i l-am făcut. Și acum avem acel tablou, se află în sufrageria noastră, este prima mea lucrare, în ulei, în alb și negru, în gri.

Am rămas cu sentimentul că aș putea să fac, nu am făcut, era perioada care era, mi-a ieșit din minte acest gând că aș putea picta. Ani de zile nu am mai făcut nimic în această direcție.

Moștenești din familie acest talent?

Marga: Nu, chiar nu, pur și simplu de la nimeni din familie, cel puțin pe cei pe care îi știu eu nu, nu era nimeni înclinat spre pictură. Deși în familia aveam o mătușă, prin alianță, cu un talent deosebit in a reproduce tablouri. Le cosea, nu le picta, nu era goblen, era cusătură, și era identic cu originalul, dar nu aveam cum să moștenesc din partea aceea. Jurai că e pictură. Păcat că nu am așa ceva să vă arăt.

Să ne întoarcem puțin în trecut, la începutul picturii pe lemn, când a pornit această pasiune a ta, când ți-ai dat seama că poți picta, că vrei să pictezi?

Marga: În Uzina 2 fiind, în Carfil, unul din șefii de acolo, la un moment dat a întrebat “Știți pe cineva care pictează? sau care s-ar pricepe la așa ceva, pentru că fiica mea are un atelier de pictură pe lemn cu motive tradiționale, cu mobilă pictată și are nevoie de ajutor”. Eu am întrebat despre ce fel de mobilă pictată este vorba, pentru că eu la origine fiind gălățeancă, în Galați mobilă pictată nu există, bunica avea ladă de zestre, dar era o lada de zestre într-o singură culoare cu prinderi metalice, dar nu era pictată. Am văzut blidare la bunici, dar nu erau pictate. Ce e aia mobilă pictată? Asta se întâmplă în 1996, după 15 ani de stat în Brașov. Abia în 1996 am aflat că există mobilă pictată, aveam aproape 40 de ani. M-am dus într-un atelier în Schei. Când am intrat în atelier am rămas fascinată de lucrurile pe care le vedeam, lăzi de zestre așteptau să fie pictate, vopseluri, culori și materiale pregătite. Am fost întrebată ce știu să fac, nu știam nimic din acea tehnică, mi s-a dat o foaie A4 și am fost pusă să fac niște frunze, cred că am făcut 2 pagini, si de acolo am trecut direct pe lada de zestre să pictez. Frica mea a fost să nu greșesc, pentru că în momentul în care greșeai pe un fond de tempera nu mai poți șterge, rămânea pată, dădeai fondul din nou, era ca aruncatul în apă, descurcă-te.

Alte articole:   Foştii şefi ai SRI Florian Codlea şi Dumitru Dumbravă, sub control judiciar pe cauţiune. Cei doi, acuzați de trafic de influență și spălare de bani

Cam așa a fost începutul. În 1 ianuarie 1997 s-au dat primele ordonanțe din țară și m-am inscris, pentru a-mi urma drumul in pictura pe lemn.

Când am început să lucrez în atelier, programul era destul de greu, plecam după muncă direct la atelier, unde lucram până seara la 9 sau chiar 10, era perioada în care începuse copilul școala, aveam treabă și acasă, uitam și să mănânc, atât de mult lucram și îmi plăcea ce făceam, aveam la mine câte un sendviș pe care îl mâncam cu mâna stângă și cu dreapta lucram.

Au fost ani în care atât de mult mi-a plăcut ce fac, încât nici nu îți poți imagina, și faptul că am prins repede a fost un avantaj pentru mine, trebuie să ai și o îndemânare, poate e mult spus talent, dar să ai îndemânare, să nu ai două mâini stângi, să îți iasă ceva. 

Atuul meu și în anii următori este că am prins foarte repede, dincolo de faptul că mi-a făcut plăcere… Ajunsesem la concluzia că este nemaipomenit să faci ce îți place și să și câștigi bani din asta. Mi s-a părut nemaipomenit, iar tot ce se lucra pe atunci în atelier mergea direct la export.

Care a fost cel mai mare proiect, că realizare, că întindere?

Marga: Da, am lucrat la o pensiune, am pictat toată pensiunea, este o pensiune cu 12 camere cu mobilier pictat, dulap cu două uși, tăblii de pat, noptiere, mese, rame de oglinzi, cuier în camere, în sala de mese care e pictată toată cu blidare, bufeturi, living cu masă de biliard, bibliotecă, totul pictat, are cramă cu toate mesele cu bănci pictate cu butoaie cu ferestre cu tot. încă și acum ar trebui să merg să pictez niște vane.

Mobilierul integral a fost făcut de un tâmplar din Tohan care s-a priceput și le-a lucrat fain, demontabile, dulapurile se asamblau cu pene, se puteau demonta, mi le aduceau mie le pictam și apoi le lua și le ducea la pensiune. Se extinde acea pensiune, încă mai am de pictat acolo.

Ce îți place cel mai mult să pictezi?

Marga: Mobilă. Iar ca modele îmi place să pictez modele florale, modele nemțești, săsești, ungurești. Cele ungurești ar fi mai ușor de pictat, pata de culoare este pata, nu e în degrade, dar nu îmi place în mod deosebit, nici coloristica lor nu mă atrage în mod deosebit.

Ai urmat o școală de pictură?

Marga: Nu, nu am urmat. Eu am învățat in atelier, tânăra  care conducea atelierul făcuse o școală populară de artă, în afara faptului că făcuse IL-ul la secția de mobilier de artă, fata era ca o locomotivă. Am admirat-o foarte mult. Ea își proiecta mobilierul, avea tâmplari care făceau mobilă după proiectul ei, pe vremea aia foarte puțină lume lucra pe calculator, ea știa, mai știa și câteva limbi străine, se descurca foarte bine, picta foarte bine, își crea singură modelele, avea o bază de date, era foarte bună în ceea ce făcea.

Pentru că plecasem de la modele, să revin la ele, modelele săsești mi-au plăcut cel mai mult, pictura săsească. 

Cât se lucrează la o ladă de zestre?

Marga: Acum ce să spun? Depinde de tehnică, și de model. Nu este un termen estimat. Depinde de foarte mulți factori, dar ca să ajungi să lucrezi ai mulți ani de muncă în urmă și de studiu. Ștefan, soțul meu, îmi dă fondul la lada de zestre, eu le pictez, el le da cu lac și eu le împachetez. Lucrăm în echipa.

Alte articole:   O fată de 10 ani din Caraș-Severin, în stare gravă după ce mama sa a spălat-o cu o soluție pentru animale

Pe unde în lume au ajuns creațiile tale?

Marga: Mi-au mers lucrări foarte departe, nu neapărat că au ajuns în Canada, Franța, Germania, îți dau un exemplu ce vreau să spun. Am făcut lucruri de suflet. A venit la un moment dat un francez care a vrut să îi scriu pe spatele mesei, un text în franceză, făceau niște ani de la căsătorie. 

Un alt exemplu, erau două lăzi de zestre lipite spate în spate, se ridicau capacele, iar soclu gros, pe soclu mi-au zis să scriu de mâna, legat, cu litere mici, numele lor și al copiilor, de jur împrejur ca o dantelă, ca să nu treci cu un cuvânt de pe un colț pe altul trebuia să faci cumva să îți calculezi, și l-am anunțat că oricum aș încerca să încadrez, tot îmi va rămâne la mijloc un spațiu, altfel nu pot, nu am cum, clientul m-a întrebat cum mă cheamă, i-am spus numele meu, și atunci el a zis să pun numele meu în acel spațiu liber, astfel apare Marga pe acea ladă. Atât de rău îmi pare că nu am o fotografie cu acea scriere.  A ajuns în Franța. Mi s-a părut un lucru nemaipomenit.

Am avut o ladă de zestre mai mare decât de obicei care a plecat în Nepal, și am avut un capăt de scoarță de perete țesut ca să facem în culorile alea și cumva și culorile și chenarul le-am adaptat după acea bucată de țesătură.

Am făcut o masă pentru care clientul cumpărase mozaic și noi trebuia să facem cadrul pe care să fie montat acel mozaic iar acel cadru să fie pictat în așa fel încât să meargă cu mozaicul. Foarte inetersant.

Nu aș putea spune în ce țări nu au ajuns, s-au dus peste tot în lume.

La ce târguri ai participat? Expoziții? În țară sau străinătate.

Marga: Începând din anul 2010, când am pornit eu pe picioarele mele, am fost în lume și în țară la târguri și expoziții. Am fost în Franța, a fost superb, am fost în Belgia de două ori, iar în țară am fost în Brașov, Satu Mare, București, la Muzeul Țăranului, târgurile de turism, proiectele prin cetățile din împrejurimi.

Să le spunem celor care doresc să pornească acum la drum, se poate trăi din artizanat în România?

Marga: În perioada asta ce să spun, pentru că neavând târguri a fost foarte greu acum. Pentru cine trăia doar din asta a fost destul de complicat. Acum, pentru mine, nu a fost complicat pentru că eu mereu am avut în spate un soț care plătea facturile. Eram cumva asigurată să pot să fac ce îmi place. Dacă nu aș fi avut această siguranță nu știu sigur dacă aș fi putut să fac ce am făcut, să pictez. Și oricum trebuie să câștigi o vizibilitate, vizibilitate care se câștigă în câțiva ani de activitate ca să poți să ieși pe piață. Înainte de pandemie era mai bine, acum merg mai toate magazinele foarte prost, mă refer la magazinele unde duc lucrări. Dar după câțiva ani de muncă, să fii bun, să fii corect, să poți să primești comenzi, să nu promiți și să nu te ții de cuvânt, nu ai încotro. Fără seriozitate și disciplină nu faci nimic, să nu faci rabat la calitate. Să îți respecți clienții este foarte important. 

Ai vreun regret în această activitate?

Marga: Regretul meu ar fi acela că nu mi-am dat seama să încep mai de mult, pe picioarele mele. Eu am început târziu pe picioarele mele, doar în 2010 mi-am făcut firma, după niște ani de lucrat în alte ateliere, după 14 ani. Aș fi făcut poate mai repede, dar nu am avut bani de investit, nu am avut poate curajul necesar.

Mulțumim Marga pentru că ne-ai primit în atelierul tău și ai împărtășit povestea ta!

Marga: Și eu vă mulțumesc!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate