Timp de patru seri, la Braşov, se va desfășuara „Transylvania TanGo Marathon, ediţia a X-a, by Studio «Tango Nada Mas»”.
Tematica ediţiei din acest an este „TanGo Marathon”. Festivalul, care se va desfăşura între 4 şi 7 august, este gândit în jurul ideii de energie în mişcare: energia transpunerii muzicii în paşi de dans, energia îmbrăţişării, energia pauzelor şi a suspansului melodiilor, energia plăcerii de a dansa şi energia meditaţiei active prin dans.
Evenimentul va avea loc la Brasseria Luther (Piaţa Sfatului) va debuta vineri, de la ora 19.00, iar în zilele de sâmbătă, duminică şi luni „maratonul” va începe la ora 14.00.
În fiecare seară, la ora 19.00, vor fi demonstraţii de tango în Piaţa Sfatului, urmând a fi invitaţi la dans şi trecătorii.
Mai multe informaţii sunt disponibile pe Facebook, la evenimentul „Transylvania Tango Marathon”.
Foto: arhiva