Eveniment

MApN anunţă prelungirea perioadei de recrutare pentru posturile de soldaţi şi gradaţi profesionişti

Gabriela Bunghez

MApN a anunţat, marţi, că perioada de înscriere a candidaţilor pentru posturile de soldaţi şi gradaţi profesionişti se prelungeşte.

Perioada de înscriere a candidaţilor pentru posturile de soldaţi şi gradaţi profesionişti din cadrul activităţilor derulate, în această perioadă, de Ministerul Apărării Naţionale se prelungeşte până la data de 8 martie, a informat, marţi, MApN.

În această serie au fost puse la dispoziţie 5.093 de locuri.

Potrivit MApN, procesul de recrutare şi selecţie pentru posturi de soldaţi şi gradaţi profesionişti se desfăşoară după următorul calendar:

  • înscrierea candidaţilor: 12 februarie – 8 martie;
  • selecţia candidaţilor: 19 februarie – 15 martie;
  • efectuarea examinării medicale în unităţile sanitare militare: 26 februarie – 22 martie;
  • termen final de întocmire a dosarelor de candidat: 3 aprilie.

Pentru această serie au fost introduse în Planul de recrutare 5093 de locuri, în 41 de judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti.

Informaţii referitoare la oferta profesională, condiţii de recrutare, selecţie şi repartiţie pot fi obţinute direct de la unităţile militare pentru care candidaţii optează sau de la Biroul informare recrutare din localitatea de domiciliu.

La Braşov, informaţii despre recrutare si selecţie pot fi obţinute la Centrul Militar Judeţean situat pe Str. Lungă nr. 231, la numărul de telefon 0268510468  şi mail recrutare_brasov@mapn.ro.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !