Marius Budăi vrea ca banii pe care România îi va încasa de pe urma gazelor din Marea Neagră să fie direcționați către majorarea veniturilor pensionarilor.
„De ce să nu meargă la pilonul 1? De ce să nu creăm sustenabilitate pilonului 1? Nu e un lucru mai bun? Vom dezbate cu argumente și contra-argumente. Vom lua decizia pe care coaliția o va considera oportună”, a declarat Marius Budăi la Realitatea plus.
Reamintim că ministrul Energiei a anunţat că în vara acestui an vor fi extrase primele gaze din Marea Neagră.
Primele gaze, extrase din zona Neptun Deep
„Primele gaze din Marea Neagră vor ieşi în semestrul doi al acestui an. Black Sea Oil&Gas va finaliza lucrările la perimetrul ANA din Marea Neagră. Noi am făcut recepţia în urmă cu zece zile, urmând ca începând cu cred că iulie sau august să avem primele gaze din Marea Neagră”, a declarat recent Virgil Popescu.
El a precizat că legea offshore stabileşte acelaşi regim fiscal atât pentru exploatările onshore de adâncime, cât şi pentru offshore. Ministrul a explicat, de asemenea, că în ceea ce priveşte cel mai mare zăcământ descoperit în platoul românesc al Mării Negre, Neptun Deep, din acea zonă vor fi extrase primele gaze la finalul lui 2026 sau începutul lui 2027.
„Atunci vom vedea o capacitate de producţie a României. Cred că de două ori mai mare decât posibilităţile de consum, adică vom avea un excedent de gaze. (…) Oricum, eu mă aştept să avem preţuri rezonabile la gazele naturale nu în 2027, ci înainte. Sper şi toţi sperăm ca acest conflict odată să se termine şi lucrurile cât de cât să se calmeze şi să avem o stabilitate a preţului”, a adăugat ministrul Energiei.