Mai multe școli şi grădiniţe din judeţul Braşov au fost incluse în programul ”Masă sănătoasă”, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică în data de 4 octombrie 2024.
Peste 11.500 de elevi din 473 de școli vor beneficia de Programul național „Masă sănătoasă”, potrivit unui proiect de HG pus în dezbatere publică de Ministerul Educației vineri, 4 octombrie. Măsura vine după ce aceste unități de învățământ au înregistrat creșteri ale numărului de elevi în anul 2024-2025, potrivit Edupedu.ro.
Ministerul Educației propune alocarea suplimentară de 9,6 milioane de lei pentru Programul național „Masă sănătoasă”, destinat susținerii unei mese zilnice pentru 11.566 de elevi din 473 de școli, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat vineri, 4 octombrie, în dezbatere publică.
Proiectul de HG va fi în consultare publică pentru următoarele 10 zile, ceea ce înseamnă că va mai dura până va fi publicat în Monitorul Oficial și implementat la nivelul unităților școlare.
473 dintre cele 1.221 de școli care fac parte din Programul național „Masă sănătoasă” au înregistrat creșteri ale efectivelor de elevi în acest an școlar. Este vorba despre 11.566 de elevi pentru care Ministerul Educației a solicitat 9,596 de milioane de lei.
Această sumă va fi folosită pentru a le asigura celor 11.566 de elevi câte o masă pe zi la școală până la sfârșitul anului calendaristic 2024, conform documentelor.
Lista unităților de învăţământ din judeţul Braşov
Numărul de beneficiari suplimentari în anul școlar 2024-2025 este de 743, iar rectificarea bugetară totală este de 610.000.
Lista unităților de învăţământ din judeţul Braşov care au fost incluse în proiectul de HG din 4 octombrie:
- Şcoala Gimnazială Lisa: beneficiari suplimentari 7; buget suplimentat cu 6.000 lei
- Şcoala Gimnazială Şoarş: beneficiari suplimentari 8 ; buget suplimentat cu 7.000 lei
- Grădinița cu program prelungit Nr. 21 Braşov: beneficiari suplimentari 12; buget suplimentat cu 10.000 lei
- Şcoala Gimnazială Budila : beneficiari suplimentari 20 ; buget suplimentat cu 17.000 lei
- Şcoala Gimnazială „Bethlen Samuel” Racoş : beneficiari suplimentari 23 ; buget suplimentat cu 19.000 lei
- Şcoala Gimnazială Crizbav : beneficiari suplimentari 26 ; buget suplimentat cu 22.000 lei
- Şcoala Gimnazială Buneşti : beneficiari suplimentari 28 ; buget suplimentat cu 23.000 lei
- Colegiul Tehnic Energetic „Remus Răduleț” Brașov : beneficiari suplimentari 29 ; buget suplimentat cu 24.000 lei
- Şcoala Gimnazială „Apacai Csere Janos” Apaţa : beneficiari suplimentari 36 ; buget suplimentat cu 30.000 lei
- Şcoala Gimnazială „Ioan Boeriu” Recea : beneficiari suplimentari 40 ; buget suplimentat cu 33.000 lei
- Şcoala Gimnazială Ticuşu Vechi : beneficiari suplimentari 54 ; buget suplimentat cu 44.000 lei
- Şcoala Gimnazială Nr. 2 „Academician Nicolae Zamfir” Zămeşti: beneficiari suplimentari 67 ; buget suplimentat cu 55.000 lei
- Şcoala Gimnazială Tărlungeni : beneficiari suplimentari 73 ; buget suplimentat cu 60.000 lei
- Grădinița cu Program Prelungit Nr. 35 Brașov : beneficiari suplimentari 87 ; buget suplimentat cu 71.000 lei
- Şcoala Gimnazială Nr. 14 „Sf.Bartolomeu” Braşov: beneficiari suplimentari 233 ; buget suplimentat cu 189.000 lei
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!