Mai multe mame din Braşov au fost înşelate pe Facebok de aşa-numita „mafie a scutecelor”.
Femeile au făcut plângere la poliţie după ce au fost păcălite pe Facebook cu o ofertă de scutece pentru bebeluşi, însă, după ce au plătit diverse sume într-un cont indicat de ofertant, produsele nu au mai ajuns la destinaţie.
Poliţiştii braşoveni au deschis o anchetă pentru înşelăciune, după ce au fost înregistrate până acum 11 plângeri.
„Până acum au fost depuse 11 plângeri la Braşov în acest caz. Se pare că nu suntem singurul judeţ unde au fost depuse plângeri după ce mai multe persoane vătămate au reclamat că au cumpărat prin intermediul internetului pamperşi însă nu au primit produsele. Deocamdată nu ştim despre ce prejudiciu este vorba, dosarul fiind coordonat de Parchetul de pe lîngă Judecătoria Braşov“, a spus Gabriela Dinu, purtător de cuvînt al Poliţiei Judeţene Braşov, citat de MonitorulExpres.
Se pare că numărul acestora este mult mai mare, de ordinul zecilor, iar reclamaţiile au început să curgă zi de zi la sediul IPJ Braşov.
Sute de părinţi au căzut în plasă
„Mafia scutecelor“, lansată pe Facebook, a transformat sute de mămici în victime. Prejudiciul este uriaş, de ordinul sutelor de mii de lei, iar planul a fost pus la cale de nişte femei.
Suspectele au creat o adevărată reţea pe Facebook pentru a-şi vinde produsele fictive pentru bebeluşi. Asfel, au fost create mai multe grupuri pe Facebook ce poarta numele “Consumabile pentru bebe”, “Comenzi Scutece” şi altele asemănătoare, iar ulterior au început să posteze diferite anunţuri de vânzare scutece, serveţele umede şi alte consumabile pentru bebeluşi la preţuri de chilipir.
Anchete similare au fost demaratăe şi la Galaţi, Iaşi şi Bucureşti unde zeci de femei au depus plângere la poliţie pe aceeaşi temă. Procurorii DIICOT s-au autosesizat şi au dechis şi ei o anchetă.
Foto: monitorulexpres.ro