Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba!

Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba!

Nu înţeleg lipsa de reacţie civică vis-a-vis de megalomania afişajului electoral. Câteva panouri rupte sau mâzgălite… Pe mine m-a cuprins furia, dar n-am găsit sprijinul braşovenilor în organizarea unui miting sau marş pe această temă, prin care să dezavuăm partidele în privinţa afişajului. Ar fi fost o premieră în politica românescă şi poate un pas înainte.

Se pare că succesul în alegeri e determinat de mărimea afişului, de cum îşi ţine mâna candidatul, de culoarea părului lui, de cum zâmbeşte, de cine apare lângă el pe afiş (de parcă la primărie candidează un SRL), dar nicidecum de esenţa mesajului electoral! Afişe cât Tâmpa, care umplu panourile de publicitate, structurile neterminate şi terminate ale blocurilor de 10 etaje, taxiuri, autoutilitare, tiruri, vagoane de cale ferată, stâlpi de joasă şi înaltă tensiune etc.

Alte articole:   Hristos a Înviat! Paște fericit! Sărbători liniștite alături de cei dragi!

Milioane de euro pentru tipărirea acestora şi pentru plata chiriei pe locaţia de amplasare, din care rezultă cel puţin două lucruri:

  • 1. Disponibilitatea bănească a partidului (şi te întrebi „de unde?”)
  • 2. Cuantumul chiriei (şi te întrebi „cine încasează?”)

Şi cu toate că, doar PDL, PNL, PSD şi UDMR s-au remarcat de aceste avantaje, noi, cei de la PRM, nici măcar de prezenţa pe panourile electorale amplasate de primării n-am avut parte. S-au organizat echipe de comando care ne-au rupt afişele proaspăt lipite sau, şi mai grav, cerberi ai poliţiei locale nu ne-au permis afişajul pe aceste panouri!

Pierderea funcţiei publice le provoacă frisoane unor politicieni actuali şi cum scopul primează, mijloacele folosite de ei nu mai contează. Se aruncă milioane de euro în joc, se fac promisiuni disperate, se acuză şi se disculpă între ei, fiindcă prin pierderea funcţiei s-ar putea constata neglijenţa în folosirea banilor publici şi le-ar putea afecta grav libertatea.

Alte articole:   Hristos a Înviat! Paște fericit! Sărbători liniștite alături de cei dragi!

Braşovenii ştiu ce se întâmplă la Braşov, făgărăşenii ce se întâmplă la Făgăraş, brănenii la Bran, codlenii la Codlea, cei din Rupea, Ghimbav, Hoghiz, Ucea, Caţa, Moieciu, Predeal, Părău, Cincu, Tărlungeni, Şoarş, Jibert, Dumbrăviţa, Feldioara, Buneşti, ş.a.m.d., ştiu de asemenea ce se întâmplă în localităţile lor. Am dialogat cu ei. Majoritatea vor schimbarea, dar pun la îndoială şansa candidatului onest. Se tem de autoritatea celui aflat în funcţie şi inutilitatea votului lor, pe principiul că ies „ăia care vor ei!”.

Le-am spus lor, cum v-o spun şi dumneavoastră: FRAUDAREA E IMPOSIBILĂ DACĂ PREZENŢA LA VOT E MASIVĂ! În felul acesta, candidaţii oneşti, dispuşi să muncească în folosul comunităţii, au câştig de cauză!

Alte articole:   Hristos a Înviat! Paște fericit! Sărbători liniștite alături de cei dragi!

Deşi candidez la Preşedinţia Consiliului Judeţean Braşov, în dialogul cu cetăţenii judeţului, am subliniat necesitatea prezenţei PRM în componenţa Consiliilor Locale şi mai ales în componenţa Consiliului Judeţean, ca factor politic de echilibru în relaţia celorlalte partide cu UDMR. Vă asigur că PRM promovează oameni cinstiţi şi dispuşi să muncească în interesul comunităţii!

Cristian Stănescu,

președinte PRM Brașov, candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Brașov

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate