Deși astăzi numele ei este cunoscut doar de specialiști, în perioada interbelică Luise Treiber-Netoliczka era o figură respectată în Brașov și în lumea științifică românească.
Născută într-o familie de intelectuali sași, ea a devenit prima româncă recunoscută ca etnograf, străbătând satele în condiții grele, fotografiind și salvând portul popular, obiceiurile și obiectele de patrimoniu. O viață dedicată cercetării, marcată de curaj, sacrificiu și o dragoste profundă pentru cultura românească.
Luise Treiber-Netoliczka – O autoritate în etnografie la Brașovul interbelic
La mijlocul anilor ’30, „domnișoara Netoliczka” era adesea invitată să țină conferințe „cu proiecțiuni” sau să facă parte din juriul concursurilor pentru cele mai frumoase costume naționale românești, organizate cu ocazia serbărilor „Astrei” brașovene. Muzeograful Camelia Neagoe, de la Muzeul de Etnografie din Brașov, ne dezvăluie importanța ei:
„Deși azi numele Luisei Treiber-Netoliczka (1893-1974) este aproape necunoscut, în perioada interbelică, aceasta era o figură foarte respectată în oraș, fiind considerată o autoritate în domeniul etnografiei!.
Dincolo de portul popular, cunoștințele ei de conservare a obiectelor muzeale și de amenajare a expozițiilor au fost solicitate de numeroase instituții. Numele ei apare în legătură cu reorganizarea secției etnografice a Muzeului Săsesc al Țării Bârsei, cu Muzeul „Astra” din Brașov, Muzeul Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe, înființarea secției etnografice a Muzeului Regional al Țării Oltului din Făgăraș, precum și cu aranjarea secției etnografice a Muzeului „Ligii culturale” din Brașov.
Rădăcini brașovene și o educație de elită
Născută la Brașov într-o familie de intelectuali sași, Luise Treiber-Netoliczka a crescut sub influența tatălui său, dr. Oskar Netoliczka – profesor la Gimnaziul Evanghelic (astăzi Colegiul Național „Johannes Honterus”) și mai târziu rector al școlii.
Luise Treiber-Netoliczka a studiat germanistică la Budapesta, Leipzig și Marburg, obținând titlul de doctor în 1924, cu specialitatea principală limba și literatura germană și specialități secundare istoria artelor și arheologia.
De la catedră la cercetarea de teren – o alegere curajoasă
Reîntoarsă în România Mare, Luise Treiber-Netoliczka părea destinată unei cariere didactice, dar întâlnirea cu profesorul Romulus Vuia, întemeietorul Muzeului Etnografic al Ardealului din Cluj, i-a schimbat viața. A renunțat la confortul urban pentru a cerceta satele românești în condiții extrem de dificile.
Muzeograful Camelia Neagoe citează cu acuratețe cuvintele etnografei:
„…Legăturile dintre sate sunt, adesea, foarte proaste, în zonele montane deplasările făcându-se numai pe jos, posibilitățile de cazare fiind încă și mai rele. Prea des, o ladă de haine sau un pat acoperit cu paie trebuie să servească drept culcuș noaptea. Din cauza frigului, iarna nici nu te poți dezbrăca, iar vara, gângăniile nu-ți dau pace. Cu hrana întâmpini cele mai mari greutăți, deoarece în timpul orelor de lucru se gătește foarte prost și, deseori, nu se pot cumpăra cu bani nici lapte, nici ouă, nici pâine. Astfel trebuie să cari în rucsac o rezervă consistentă…”
Nu lipseau nici pericolele:
„…Și din alte puncte de vedere, mersul din sat în sat este periculos. La câmpie întâlnești cete de nomazi, în munți, câini ciobănești atât de răi încât până și lupii se tem de ei. Nici să fii reținut de jandarmi nu e o raritate, căci doar deținerea unui aparat foto te face suspect de spionaj. Numele străin și pronunția străină, cu atât mai mult, astfel că acolo, deseori, nici cele mai bune scrisori de recomandare nu ajută la nimic. Dacă un bărbat atrage atenția în astfel de călătorii solitare, o femeie o face cu atât mai mult…”
Cercetări extinse și colaborarea cu Nicolae Iorga
În cei nouă ani petrecuți la Muzeul Etnografic al Ardealului din Cluj, Luise Treiber-Netoliczka a realizat cercetări de teren în Apuseni, Caraș, Bistrița, Trascău și Țara Bârsei (1932-1935).
La solicitarea Institutului Sud-Est European condus de Nicolae Iorga, a colectat obiecte de cult pe Valea Teleajenului și în nordul județului Buzău pentru muzeul bisericesc de la Vălenii de Munte.
A fost invitată de mai multe ori de Iorga să țină conferințe la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte.
Reîntoarcerea la Brașov și perioada comunistă
În 1936, Luise Treiber-Netoliczka s-a întors în orașul natal și a predat la Școala Evanghelică de Fete până la pensie, în anii ’50. A continuat cercetările etnografice prin cursuri pentru învățătoare și conferințe. Instaurarea comunismului a adus-o într-un con de umbră.
Spre sfârșitul anilor ’50, etnograful Nicolae Dunăre a cooptat-o într-un proiect de monografie a Țării Bârsei. La peste 60 de ani, a reluat cercetările de teren în condiții vitrege. Volumul a apărut 14 ani mai târziu, cu numele ei menționat discret.
În 1963, la 70 de ani, Luise Treiber-Netoliczka și soțul ei, Gustav Treiber (80 de ani), au plecat definitiv în Germania Federală. Au devenit „nefrecventabili”, iar numele lor a dispărut treptat din spațiul public.
Moștenirea redescoperită după mai bine de 60 de ani
La plecare, Luise Treiber-Netoliczka și-a încredințat arhiva Bisericii Evanghelice C.A. din România – Parohia Brașov. Acolo se află notițe, fișe, schițe și câteva sute de negative realizate de ea, plus numeroase fotografii etnografice. Grație unui parteneriat din 2024 între Biserica Evanghelică C.A. din România – Parohia Brașov și Muzeul de Etnografie Brașov, acest material prețios este acum conservat, digitizat și readus în atenția publicului.
Muzeograful Camelia Neagoe, cea care a documentat viața primei femei etnograf din România, subliniază valoarea acestei redescoperiri și curajul unei femei care, în condiții extrem de grele, a pus bazele etnografiei moderne în România.
Luise Treiber-Netoliczka rămâne un simbol al dedicării științifice și al curajului feminin. După decenii de uitare, munca ei revine acolo unde îi este locul – în memoria Brașovului și a culturii românești.