Eveniment

Lucrările pe DN13E între Feldioara și Hăghig se apropie de final (Video)

Gabriela Bunghez

În perioada următoare lucrările de reabilitare de pe DN13E, între localitățile brașovene Feldioara și Hăghig, se vor încheia.

Zilele acestea drumarii au turnat mixtura asfaltică între localitățile Feldioara și Hăghig, astfel că în câteva zile șoferii vor putea circula în condiții normale, anunță reprezentanții Direcției regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov.

„În câteva zile DN13E între Feldioara și Hăghig va căpăta o față nouă, se arată într-un mesaj al DRDP Brașov.

Reparațiile sunt executate în regie proprie de Secția Producție din cadrul DRDP Brașov.

Șantierul între Râșnov și Bran se închide în noiembrie

De asemenea, DRDP Brașov anunță că lucrările de reabilitare de pe DN73, între Râșnov și Bran, se vor încheia în 15 noiembrie, când este data limită până la care se poate lucra legal, însă lucrările se reiau anul viitor, pentru a fi finalizate.

Potrivit directorului al DRDP Brașov, Horia Stancu, constuctorul s-a mobilizat și va încheia lucrările programate pentru acest an.

„Au început să se vadă roadele implicării directe și a monitorizării constante din partea noii conduceri a DRDP Brașov precum și a echipei de consultanță în cazul lucrărilor de reabilitare de pe DN73, între Râșnov și Bran. Constructorul a crescut mobilizarea pentru a reuși să termine tronsonul până la începutul sezonului rece, au transmis într-un mesaj pe Facebook reprezentanții DRDP Brașov.

La începutul lunii a fost dat în folosinţă şi noul pod de la Pănicel, iar până în acest moment s-a amenajat sensul giratoriu de la intersecția cu DN73A, la podul de peste pârâul Bârsa, și se lucrează la șanțurile pentru evacuarea apei pluviale și la mai multe casete de lărgire.

În 2020 sunt programate lucrările în zona montană şi tot atunci se va turna şi stratul final de asfalt pe sectorul din judeţul Braşov, după care vor fi trasate marcajele definitive.

 

https://www.facebook.com/drdpbv/videos/718558371994122/