Primarul Alexandru Igrișan a transmis că lucrările de modernizare la spitalul din Zărneşti continuă într-un ritm bun, iar în această etapă se lucrează la blocul operator pentru ca pacienţii să dispună de cele mai bune condiții pentru a avea un act medical de calitate bună.
Lucrările la spitalul din Zărneşti continuă: Secţia ATI și sălile de operație, într-o nouă etapă de modernizare
„Continuăm lucrările de introducere și modernizare a instalațiilor electrice, gaze medicale și ventilație în blocul operator (ATI și sălile de operație), unde a început montajul consolelor în ATI.
Aceste echipamente vor contribui la creșterea nivelului de siguranță și calitate a actului medical, asigurând condiții moderne pentru desfășurarea intervențiilor chirurgicale și îngrijirea pacienților critici.
Noile dotări vor permite monitorizarea eficientă, reducerea riscurilor și îmbunătățirea fluxurilor medicale, în conformitate cu standardele actuale, contribuind astfel la creșterea calității serviciilor medicale oferite pacienților„, a explicat Alexandru Igrişan.
Lucrările la spitalul din Zărneşti în valoare de peste 14,5 milioane de lei, finanțate din fonduri europene
Toate aceste lucrări, dar și altele, fac parte din proiectul „Creșterea siguranței pacienților în structuri spitalicești publice prin reabilitarea, modernizarea și extinderea instalației de detecție, semnalizare și alarmare incendii, a infrastructurii de fluide medicale și a instalațiilor electrice și de ventilare și tratare a aerului pentru clădirea spitalului Dr. Caius Tiberiu Spârchez”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Sănătate, valoarea totală a proiectului fiind de 14.555.825,99 lei.
Modernizarea spitalului, un proiect greu
Edilul a subliniat faptul că procesul de modernizare la spitalul din Zărneşti implică relocări de secții și perturbarea activității medicale, fiind catalogat drept un proiect dificil.
„Un proiect greu care implică relocări de secții și activitate medicală care este perturbată. Mulțumesc pe această cale, colegilor mei și administrației spitalului, care implementează împreună acest proiect complex, dar totodată crucial pentru funcționarea spitalului nostru„, a mai spus primarul oraşului Zărneşti.

