Din judeţ

Lucrările de modernizare a DJ 102I Valea Doftanei-Brădet sunt într-o fază avansată

Gabriela Bunghez

Lucrările de modernizare a DJ 102I Valea Doftanei-Brădet Săcele, alternativa la DN1 Valea Prahovei, avansează într un ritm susţinut, anunţă preşedintele Consililului Judeţean Braşov, Adrian Veştea. După doar cinci luni, lucrările se află într-un stadiu de execuție de 12%, indicând progres constant şi o dezvoltare bună a lucrărilor.

Lucrările de modernizare a DJ 102I Valea Doftanei-Brădet, avansează rapid

„Lucrările de modernizare a Drumului Județean 102I, pe tronsonul Valea Doftanei – Brădet, avansează într-un ritm foarte bun: stadiul fizic și financiar al proiectului a ajuns la 12%, la doar cinci luni de la predarea amplasamentului.

Încă din prima zi, constructorul s-a mobilizat exemplar, în ciuda condițiilor meteorologice dificile și a reliefului accidentat. Au fost realizate lucrări importante de consolidare a structurii rutiere, au început intervențiile asupra podurilor și podețelor, iar șantierul înaintează conform graficului de execuție„, transmite Adrian Veştea.