Lucrări moderne realizate la războiul de țesut, într-o expoziție, la Bastionul Țesătorilor

Lucrări moderne realizate la războiul de țesut, într-o expoziție, la Bastionul Țesătorilor

Bastionul Țesătorilor din Brașov va găzdui o expoziţie inedită cu lucrări realizate la războiul de ţesut create de artiste contemporane împreună cu artizane din zona Branului.

Locul care a găzduit acum două secole ateliere școlare pentru pregătirea lucrătorilor războaielor de țesut moderne, este gazdă a proiectului „Războaie în Bastionul Ţesătorilor – rezidențe artistice”.

Proiectul presupune rezidențe artistice de documentare și de lucru a unor artiști contemporani cu artizani locali, pentru studierea și reinterpretarea elementului de patrimoniu imaterial țesutul la război.

Expoziția care prezintă creațiile echipelor artistă-artizană se deschide pe 24 august  2017, orele 17.00, la Bastionul Țesătorilor din Brașov și va fi itinerată în octombrie la Muzeul Național al Țăranului Român.

Alte articole:   FOTO Bărbat amendat după ce a ridicat în aer o dronă la ceremonia de la Alba Iulia

În cadrul poiectului, cinci artiste au lucrat cu patru artizane din Moieciu de Sus, în cadrul a două rezidențe (documentare și lucrul propriu-zis) la Brașov și Bran. Lucrările pot fi văzute în expoziția de la Bastionul Țesătorilor din Brașov, de mâine până pe 1 octombrie, de marți până duminică, 10.00-18.00.

Creatorii vor prezenta ce au lucrat, iar vizitatorii vor fi provocaţi să afle din ce sunt confecţionate lucrările textile, pe care le veţi vedea la vernisaj: fibre animale (lână, specifică zonei Branului, păr de capră) sau fibre vegetale (cânepă, in, bumbac, mătase vegetală, borangic).

Otilia Boeru, Claudia Pascu, Iulia Toma, duo Claudia Muşat şi Viorica Slădescu sunt artistele care au lucrat alături de artizane din zona Branului. Manageri de proiect sunt Ioana Şchiopu şi Nicolae Pepene, director al Muzeului Judeţean de Istorie Braşov.

Alte articole:   MAI: Au fost semnalate 277 de situaţii de încălcare a legii. Un bărbat a primit o amendă-record pentru alertare abuzivă

Coordonatoarea proiectului este Dorina Horătău, iar curator al expoziţiei Cosmin Năsui.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate