Lucian Pătrașcu (PSD) îi adresează primarului municipiului Brașov, Allen Coliban, o somație publică prin care îi cere acestuia să facă publice informații privitoare la beneficiarii spațiilor închiriate de la RIAL. Potrivit lui Pătrașcu, Coliban a anunțat public un audit ale cărui rezultate au fost băgate sub preș de actualul primar.
„La început de mandat, domnul primar Allen Coliban a ieșit cu declarații în presă și a acuzat fosta administrație, dar si pe unii angajați, că ar fi făcut ilegalități. De asemenea, primarul userist a promis brașovenilor un audit.
Imediat se face un an și jumătate de când a făcut aceste declarații, dar nu vedem nimic concret, nici auditul nu a fost prezentat brașovenilor, dar nici nu a mai arătat alegătorilor care au fost aceste ilegalități descoperite, semn că Allen Coliban ori minte cu nerușinare, ori ascunde informații despre beneficiarii locuințelor RIAL. Totuși, dacă domnul primar Coliban vrea sa facă lumină în cazul RIAL, atunci îi propun, în calitate de președinte al organizației municipale a PSD Brașov, să facă publice numele tuturor beneficiarilor de locuințe și spații de la RIAL”, declară Lucian Pătrașcu, președintele organizației municipale a PSD Brașov.
Inițiativa președintelui organizației municipale a PSD vine în contextul mai multor informații care au circulat la nivelul opiniei publice locale, potrivit cărora locuințele RIAL au fost atribuite cu dedicație.
„Noi cerem transparență, așa cum Coliban a tot promis, dar s-a tot vorbit în presă ca toata lumea bună din Brașova a luat de-a lungul timpului imobile de la RIAL. Cu siguranță că brașovenii vor să știe cine sunt beneficiarii, cine s-a îmbogățit pe spatele RIAL. Domnul Coliban și-a pus director general la această instituție, deci are toate pârghiile necesare pentru a prezenta brașovenilor lista cu cei care au primit locuințe. Astfel, îl rog pe aceasta cale pe domnul primar să elucideze acest mister dacă într-adevar nu are alte interese și susține binele comunității. Cred că este timpul să aflăm cine sunt persoanele care stau în locuințele de la RIAL. În cazul în care domnul primar nu ține cont de propunerea mea, în calitate de președinte la organizația municipală, împreună cu colegii mei din Consiliul Local, vom iniția o petiție online prin care să le cerem ajutorul brașovenilor în acest demers. Cu siguranță vom fi destui cetățeni care dorim să știm cine a primit locuințe și spații de la RIAL și pe ce chirii”, a mai adăugat Pătrașcu.